Ciurel, „curajosul“ din dosarul Turceni-Rovinari
Premierul Victor Ponta, trimis în judecată alături de Dan Şova, Laurenţiu Ciurel, Dumitru Cristea şi Octavian Graure, în dosarul contractelor de consultanţă de la Turceni şi Rovinari, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, de ce C.E. Oltenia nu s-a constituit parte civilă în proces, dar ANAF da. A evitat un răspuns despre CEO, dar a spus că ANAF s-a constituit parte civilă în proces... de frică. „Habar n-am! Eu nu ştiu, sincer, la ce s-a constituit ANAF-ul parte civilă, având în vedere că ANAF-ul mi-a dat act că ei au încasat toate taxele şi impozitele. Dar nu pot să-i întreb, pentru că fiind vorba de mine, nu pot să-i întreb. Atâta i-a dus mintea, să spună am încasat toate taxele, dar ne constituim de frică. Ştiţi şi dumneavoastră, toată lumea ştie că nu e niciun prejudiciu. Habar nu am, nu ştiu!”, a declarat Victor Ponta. În cazul CE Oltenia situaţia este şi mai încurcată, dat fiind că directorul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, este inculpat în dosar. Se pare însă că el a fost „curajos” şi a refuzat să recupereze pentru Complexul Energetic Oltenia 3,4 milioane de lei, prejudiciul constatat în dosar. (M.M.)