Negomir: Şanţurile din comună, curăţate cu persoanele asistate social

Şanţurile din comuna Negomir sunt desfundate în timp util după fiecare ploaie, cel puţin asta spun autorităţile locale. Nu pentru că primăria ar fi contractat vreo firmă specializată ci pentru că aceste lucrări sunt realizate de persoanele asistate social de primărie. Circa 80 de cetăţeni din comună beneficiază de acest sprijin, însă numai jumătate sunt apţi de muncă.

Din cei circa 4000 de cetăţeni câţi numără comuna Negomir, circa 80 fac parte din rândul persoanelor beneficiare de sprijin în baza legii 416/2001. Circa jumătate prestează muncă pentru comunitate, realizând între 22 şi 70 de ore de activitate, în funcţie de punctajul stabilit în baza legii. Autorităţile locale din Negomir spun că, de regulă, cu ajutorul persoanelor asistate social decolmatează şanţurile din comună după fiecare ploaie. Mai mult decât atât, necesarul de lemne de la unităţile şcolare a fost asigurat tot cu sprijinul acestor oameni. „Am curăţat cu ei şanţurile după viiturile care au venit, capetele de poduri, drumurile. Dacă la noi e deal, vine apa în şanţuri şi aduce numai nisip, mâl, pământ. Avem un om de la primărie care merge cu ei. Au tăiat lemnele pentru şcoli, pentru primărie. Fac treabă bună. Am avut controale de la Garda de Mediu şi nu s-au găsit nereguli la noi”, a declarat  Constantin Vicol, viceprimarul comunei Negomir. 

Persoanele asistate social din comună au participat şi la construcţia unor clădiri în urmă cu câţiva ani. „Facem treabă cu ei. Avem zilnic echipe de câte 8-10 oameni şi îi trimitem unde este nevoie. Acum câţiva ani am făcut magazii pe la şcoli cu ei, turnam dale pentru şanţuri, bolţari pentru magazii. Aveam tipare, doar cumpăram cimentul şi piatra. Am făcut lucrări frumoase”, a mai spus viceprimarul din Negomir.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: