Munca unor elevi, distrusă de vandali
Foișorul inteligent, construit de elevi și amplasat, în urmă cu o săptămână, pe Insulița Jiului, a fost vandalizat. Primăria Târgu Jiu a anunțat deja că foișorul va fi mutat în incinta unei unități școlare.
Vandalii şi-au bătut joc de munca a 50 de elevi de la școlile profesionale din Gorj care au ridicat această construcţie ce putea fi folosită de toți cei care veneau să se relaxeze în parcul de pe Insulița Jiului. Reprezentanții Poliției Locale spun că înainte cu o noapte au dat o amendă pentru consum de alcool chiar în zona respectivă. „Polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică au anunțat de îndată Primăria municipiului Târgu Jiu în momentul când au observat că mai multe componente din lemn din structura foișorului în cauză au fost vandalizate. De altfel, din activitatea polițiștilor locali reiese faptul că a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru consum de alcool în zona respectivă chiar înainte cu o noapte”, a spus Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu Jiu.
Refăcut și mutat
În situația dată, autoritățile municipale spun că vor muta foișorul în incinta unei unități de învățământ, pe principiul „dacă elevii l-au făcut, tot elevii să se bucure de el”. „Nu avem decât să găsim altă locație, am discutat cu șeful Gospodăriei Comunale să verifice alte locații unde să putem amplasa acest foișor inteligent, rezultat al muncii unor elevi foarte buni de la școlile și liceele tehnologice din Gorj. Dacă nu am găsit înțelegere ca toți cei care merg în părculețul de la Insuliță să se poată bucura de acest foișor, atunci să-l oferim unei unități de învățământ și elevii de la acea unitate să se poată bucura de acest foișor. În momentul în care îl vom preda, va fi refăcut și va fi predat unității așa cum a fost el inițial. Nu sunt camere de luat vederi, pentru ca să stea un polițist local permanent acolo înseamnă mulți bani”, a spus Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu Jiu.