Mocioi a primit mandat anti-PSD
Niculina Mocioi, preşedintele Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD) Gorj, a anunțat că aleșii locali ai partidului i-au dat mandat pentru a construi în Gorj o alianță anti-PSD. Mocioi este pentru o alianță în consiliile locale și Consiliul Judeţean cu PDL și PNL. „A fost vot democratic, iar aleşii locali ai partidului au optat pentru alianţe cu PDL şi PNL, nu cu PSD. Este şi opţiunea mea, pentru că electoratul nostru din Gorj este cel profund nemulţumit de modul în care județul a fost condus 25 de ani de partidul roşu. Am convingerea că liderii de la centru ne vor asculta şi ne vor susţine, pentru că suntem filiala cu cel mai bun scor la alegeri, dublu decât media naţională. Cred că PP-DD a pierdut aceste alegeri în ţară pentru că în mass media s-a creat impresia falsă că partidul nostru a făcut pact cu PSD, lucru cu care electoratul s-a văzut că nu este de acord. Aleşii locali ai PP-DD ştiu cel mai bine ce vor oamenii care ne-au votat, iar oamenii vor să scăpăm judeţul de PSD”, a declarat Niculina Mocioi. Totodată, Niculina Mocioi dezminte zvonul lansat de PSD, potrivit căruia ar pleca la PDL. Deputatul Niculina Mocioi crede că PSD încearcă să destabilizeze PP-DD Gorj, fiind speriat de noua alianţă conturată în Consiliul Judeţean Gorj. Aceasta a confirmat că este ofertată de mai multe partide, însă și-a asigurat membrii de partid că nu are nici cea mai mică intenţie să plece din PP-DD atâta timp cât poate reprezenta ceea ce vor oamenii care au pus ştampila pe acest partid. „Eu am mandat de la aleşii locali pentru o alianţă cu dreapta şi voi respecta mandatul”, a încheiat Niculina Mocioi. (M.B.)