Ministerul de Interne trimite Corpul de Control la IPJ Constanţa. Detaliul revoltător care a ieşit la lumină!

Înainte de accident, polițiștii găsiseră droguri în mașina tânărului de 19 ani, dar l-au lăsat liber. Puţin timp mai târziu, acesta a lovit mortal doi tineri. 

Ministrul Afacerilor Interne a declarat că în urma tragediei din 2 Mai a decis că va trimite Corpul de Control al ministrului în Constanța pentru „a crea cadru, juridic, profesional și a desfășura expertiza necesară pentru investigarea minuțioasă a întregului lanț de evenimente”. El a mai adăugat că „orice neglijență sau vinovăție constatată în cursul anchetei va fi supusă rigorilor legii”, transmite Digi24.

„Sunt sincer îndurerat de tragedia familiilor îndoliate și transmit personal sincere condoleanțe. Ca ministru al MAI prima mea datorie este să mă asigur că este lămurit complet și întreg adevărul cu privire la aceste împrejurări. Orice neglijență sau vinovăție constatată în cursul anchetei va fi supusă rigorilor legii”, a declarat Cătălin Predoiu. 

Ministrul a explicat că a decis să trimită Corpul de Control pentru „a crea cadru, juridic, profesional și a desfășura expertiza necesară pentru investigarea minuțioasă a întregului lanț de evenimente”. „În acest scop am dispus, în limita competențelor mele ca ministru, un control complet care să fie efectuat de Corpul de Control al ministrului pentru a crea cadru, juridic, profesional și desfășura expertiza necesară pentru investigarea minuțioasă a întregului lanț de evenimente. MAI va comunica transparent asupra acestei anchete concret, după finalizarea evaluărilor din cadrul Corpului de Control. 

Vor prezenta concluziile, iar în funcție de acestea și de judecata mea vor formula propuneri conform cadrului legal către instituțiile competente. Concluziile acestui raport vor fi făcute publice cu respectarea legislației în domeniu. Reiterez solicitarea formulată încă de la preluarea mandatului de ministru către toate structurile de poliție și parchet, inclusiv, și mai ales structurile specializate să abordeze energic, frontal și complet fenomenul traficului de droguri și a crimei organizate”, a mai spus ministrul Afacerilor Interne. 

Ministrul a mai adăugat că „în mod normal, șoferul trebuia verificat cu aparatul DrugTest, dar trebuie stabilit oficial asta, după ce avem un raport de control”.

Vizualizări: 825

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: