A facut accident. Era în stare de ebrietate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, la data de 20 august, despre faptul că în orașul Târgu Cărbunești a avut loc un eveniment rutier cu victime.

Polițiștii deplsați la fața locului au stabilit că un bărbat de 47 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Florilor, din localitatea de domiciliu, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 1,577

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: