Minerii, transportaţi ca sardelele

Minerii sunt transportaţi la muncă în fiecare zi în spatele unui jeep, înghesuiţi ca sardelele. Se întâmplă la Cariera Jilţ, conform unor poze postate pe o reţea de socializare. Drumul acestora le pune zi de zi viaţa în pericol şi se simt de parcă ar fi trataţi ca nişte animale. Liderul de sindicat din zonă spune că problema este veche, dar din păcate cei din conducere nu vor să o rezolve.

 Complexul Energetic Oltenia nu are fonduri pentru a le asigura transportul în condiţii decente minerilor la muncă, aşa că aceştia sunt transportaţi cu ce se poate. Cel puţin aceasta este declaraţia dată în urmă cu câteva luni, când au mai fost făcute astfel de fotografii. Din pozele postate pe Facebook se vede clar cum 7-8 mineri stau înghesuiţi în picioare în spatele unui jeep. Chiar dacă problema este destul de gravă şi cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă ar trebui să se autosesizeze, ea persistă de mai mult timp. Bogdan Bejinaru, lider sindical la cariera Jilţ Nord, spune că a semnalat problema şi acum doi ani şi chiar anul trecut, dar degeaba pentru că transportul minerilor în condiţii improprii se practică şi acum. Din fotografii se poate vedea clar că aceştia stau înghesuiţi, în picioare şi sunt balansaţi în toate părţile prin gropile de pe drum. Oricând se poate întâmpla ca un muncitor să cadă din spatele jeepului şi se poate întâmpla o tragedie. “La toate exploatările miniere încă se practică acest transport, pe motiv că nu sunt bani. De ani de zile am semnalat dar se continuă. Soluţii ar fi să se rezolve, dar nu se vrea din păcate. Că nu sunt bani, că nu sunt bani, că nu sunt bani. Oamenii s-au obişnuit că trebuie să meargă la locul de muncă, nu pot merge pe jos şi acceptă şi varianta asta”, concluzionează Bogdan Bejinaru. Dumitru Dragu, directorul de la Cariera Jilţ Nord, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Vizualizări: 688

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: