Mineri blocaţi în subteran, conducerea CEO se bâlbâie şi minte!
Circa 70 de mineri s-au blocat ieri, în subteran la Mina Tehomir, nemulţumiţi că vor fi daţi afară fără plăţi compensatorii, după zeci de ani de muncă. Cei de la schimbul II ameninţau şi ei că la ora 22.00 nu vor mai ieşi din subteran şi vor rămâne alături de colegi. Liderul de sindicat Florin Crăciun a declarat că oamenii vor cel puţin şase salarii compensatorii, în timp ce compania vrea să dea unul sau două. Ciurel a încercat să minimalizeze protestul, spunând că „sunt trei mineri blocaţi”, dar şeful SDM a recunoscut că e vorba de peste 50.
Zeci de mineri s-au blocat marţi, 17 martie, în subteran fiind nemulţumiţi de cuantumul salariilor compensatorii în caz de concediere şi de discriminarea din cadrul companiei. „Prima nemulţumire a salariaţilor noştri este cea a salariilor compensatorii, iar a doua este discriminarea. Se fac mari presiuni că dacă lumea nu va accepta băieţii vor fi scoşi din subteran, vor fi trimişi la mentenanţă. Eu mi-am făcut datoria de lider, am venit cu mesajul transmis din subteran“, a spus Florin Crăciun, acesta adăugând că semnalul primit din mină este că nu vor renunţa la protest. „Până cum s-au dat cele şase salarii. Lumea vrea minim şase salarii“, a mai spus Florin Crăciun.
Ciurel: Sunt trei oameni blocaţi
La Târgu Jiu, directorul Ciurel spunea că protestează în mină 3 mineri, dar şi aceia ar fi presaţi de sindicalişti să facă acest lucru. „La Tehomir se tot încearcă să se creeze... Liderii de sindicat se roagă de oameni să se blocheze în subteran, au anunţat posturile de 70 de oameni. Mi s-a spus că există trei. E Antonie acolo şi că vor ieşi şi ăştia la ora 3. E tot o dezinformare din asta”, a declarat Laurenţiu Ciurel, marţi, la orele 14.00.
La Tehomir, Daniel Antonie, directorul Diviziei Miniere, cel care trebuia să rezolve problema, fugea de presă. Când a văzut jurnaliştii, Antonie a făcut cale întoarsă cu maşina. Ziariştii au mers după el la sediul administrativ de la Tehomir pentru a afla punctul de vedere al administraţiei. Directorul le-a spus că în mină sunt 50 de oameni, dar crede că i-a convins să renunţe. „Sper să-i fac să înţeleagă că nu e momentul pentru aşa ceva pentru că negocierile la ora asta continuă. S-au prelungit cu o lună, deci reprezentanţii dumnealor sunt la negocieri. I-am asigurat din punctul de vedere al corectitudinii rămânerii în continuare în subteran la muncă, la programul acela care e aprobat până în luna mai în sensul de pregătire de montare a abatajelor. Se va face o selecţie corectă a personalului în funcţie de vechime, iar cealaltă parte va fi redistribuită în cadrul carierelor. Au pus problema plăţilor compensatorii, că nu le-ar conveni, dar liderii dumnealor mai au o lună de negocieri“, a spus Antonie.
Directorul Antonie nu a intrat în mină, ci au ieşit la suprafaţă doi-trei mineri pentru a sta de vorbă cu directorul, a explicat şeful Minei Tehomir, Sorin Popescu. „Sunt nemulţumirile lor, temeri cu privire la ziua de mâine. Am primit dispoziţie de la domnul director să mă întorc la oameni. Domnul Antonie a stat de vorbă cu băieţii, au ieşit câţiva de acolo şi a discutat cu dânşii“, a spus Sorin Popescu.