Consiliul de Supraveghere al CEO, revocat de AGA
Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia va fi înlocuit în data de 16 aprilie de către acţionarii companiei. Membrii Consiliului sunt înlocuiţi pentru neîndeplinirea indicatorilor de performanţă. Această schimbare a fost anunţată încă de acum două săptămâni de ministrul Energiei, Andrei Gerea.
Gabriel Dumitraşcu, Georgiana Porumbel, Alin Chiţu, Răzvan Purdilă, Dorin Spataru şi Daniel Naftali nu vor mai face parte din conducerea CE Oltenia din data de 16 aprilie. Poate doar Naftali, reprezentant al Fondului Proprietatea.
Profesionişti pe sfert
Potrivit convocării şedinţei, publicată în Monitorul Oficial pe 13 martie, ei sunt revocaţi din funcţii „ca urmare a neîndeplinirii în proporţie de peste 25% a indicatorilor de performanţă prevăzuţi în Contractul de administraţie, în trimestrele I şi III ale anului 2014“. Despre neîndepliniri ale conducerii CEO a vorbit chiar ministrul energiei, Andrei Gerea, dar a fost contrazis de directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel: „Rămâne problema rentabilizării companiei, care de o bună perioadă de timp înregistrează scăderi semnificative. Avem de-a face cu neîndepliniri foarte serioase ale planului de producţie, a angajamentelor, ţintelor contabile şi aşa mai departe. Vorbim aici de îndepliniri şi procentaje cuprinse între 25% şi 50%. Deci lucrurile acestea sunt de natură a ne semnala un deficit serios la nivel de management, la nivel de piaţă, a răspunderii de strategie şi atunci va trebui cu toţii să intervenim şi să luăm măsuri”, a declarat Andrei Gerea la Târgu Jiu. Acesta a reluat această afirmaţie duminică, într-o intervenţie la postul B1, când a spus că va fi schimbat Consiliul de Supraveghere: „Nu şi-au îndeplinit mandatul, motiv pentru care eu, înainte de a ajunge în zonă, am mandatat AGA pentru demiterea Consiliului de Supraveghere“. Deocamdată nu se ştie cine va face parte din Consiliu deoarece lista cu înlocuitori va fi făcută publică cu zece zile înainte de şedinţă, adică la începutul lunii aprilie. Ei vor fi numiţi pe o perioadă de un an, timp în care se face licitaţia pentru angajarea unei firme de recrutare pentru selecţia membrilor pe OUG 109/2011 a guvernanţei corporatiste.
Motive pentru schimbarea Directoratului
Deşi, public, se acorda puţină importanţă Consiliului de Supraveghere, în realitate acest for poate lua decizii împotriva Directoratului. Dar cum mare parte din cei aflaţi în Consiliu au fost numiţi politic, era imposibilă luarea unei decizii împotriva managementului companiei. De rezultatele dezastruoase ale companiei este responsabil atât Directoratul, cât şi Consiliul de Supraveghere. Potrivit Legii 109/2011, Consiliul de Supraveghere poate revoca membri ai Directoratului. Din acest motiv era important ca în Consiliu să fie persoane „de-ale casei“. Supraveghetorii controlează directoratul şi execuţia planului de management. Directoratul este numit şi revocat de Consiliul de Supraveghere. Practic, după schimbarea Consiliului de Supraveghere ar putea urma schimbări în Directorat.
Şi nici nu ar fi greu la rezultatele financiare pe care le-au avut actualii directori. Potrivit unui comunicat al companiei, penalităţile creanţelor istorice au crescut cu 266,6 % – de la 15 milioane in 2012, la 55 milioane in 2014. În plus, sumele necesare a fi rambursate la bănci au crescut cu 106,5% – de la 61.919 mii lei in 2012, la 127.915 mii lei in 2014. Cota de piaţă a CE Oltenia a scăzut cu o treime – de la 30,4% in 2012, la 21% in 2014. Conducerea crede că rezultatele proaste sunt determinate de creşterea cotei energiilor regenerabile, legislaţia nefavorabilă, creşterea certificatelor CO2, etc. O schimbare în echipa de conducere se impunea din 2013, când CEO a terminat pe pierdere din vânzarea de cărbune şi energie.