Messi a hotărât cu ce echipă semnează după Mondial

Campion mondial cu naţionala Argentinei, Leo Messi s-a hotărât asupra viitorului său și va semna un nou contract. PSG este echipa cu care a ales să continue, francezii câștigând lupta cu Barcelona şi Inter Miami, clubul lui David Beckham.

Messi a ajuns la PSG în vara anului 2021, venind gratis de la FC Barcelona. După un sezon mai puțin reușit cu francezii în primul an, Messi are acum un sezon extraordinar marcând 19 goluri şi livrând 19 pase de gol în 27 de meciuri jucate în toate competiţiile sezonului, cu PSG şi naţionala Argentinei.

Jurnalistul sportiv Fabrizio Romano, a precizat că Leo Messi îşi va prelungi contractul cu parizienii. Acesta scrie că Leo Messi şi PSG au ajuns la un acord verbal pentru prelungirea contractului. "Acord verbal pentru a continua împreună", a scris sursa citată, precizând că nu s-a stabilit, încă, durata noului contract şi salariul.

Și Barcelona dar şi Inter Miami l-au abordat pe Messi dar nu s-a ajuns la un acord.  Cota de piaţă a lui Leo Messi, în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com este de 50 de milioane de euro.

Vizualizări: 1,283

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: