FIFA poate ușura calificarea României la Mondialul din 2026

Cupa Mondială la fotbal din Qatar a fost ultima care s-a desfăşurat într-un sistem cu 32 de echipe. Începând cu ediția a 23-a numărul echipelor calificate la turneul final va crește 48 de selecţionate.

Începând cu CM 2026 din SUA, Mexic şi Canada mai multe selecționate se vor putea califica la turneul final ceea ce ar însemna că și șansele României de a se califica cresc. FIFA ia în discuţie creşterea numărului de echipe prezente la turneul final al Cupei Mondiale de la 32 la 48, după cum a precizat președintele FRF, Răzvan Burleanu. „Se discută despre creşterea numărului de echipe. S-a agreat un sistem competiţional care presupune 16 echipe din Europa, împărţite în grupe de câte trei. Dar schimbarea unui format competiţional ar trebui să aducă în discuţie numărul de locuri pentru Europa. În momentul de faţă, Europa, din punct de vedere procentual, primeşte cel mai mic număr de locuri. Vorbim de o creştere de la 13 la 16 echipe, faţă de alte confederaţii care au crescut substanţial”, a precizat Burleanu după ședința Comitetului Executiv al FRF.

România nu s-a mai calificat la Cupa Mondială din 1998 când turneul final a avut loc în Franţa, după ce anterior participase la şapte ediţii ale Cupei Mondiale: 1930, 1934, 1938, 1970, 1990 și 1994. La ediţia 1994 din Statele Unite ale Americii naționala României a atins faza sferturilor de finală.

Vizualizări: 1,075

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: