Medic răpus de Covid
Șefa laboratorului de analize medicale de la Spitalul CFR București a murit, după ce a fost infectată cu Covid-19.
,Cu profund regret și durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, dr. Raluca Olaru, șef laborator analize medicale la Spitalul CFR, vicepreședinte la Uniunea Sindicală SANITAS CFR și membru în Comisia de Medici a Federației SANITAS, care a pierdut lupta cu virusul ucigaș”, a anunțat Federația Sanitas din România.
Sindicaliştii au transmis condoleanţe familiei şi celor care au cunoscut-o pe dr. Olaru
„Suntem alături cu gândul și sufletul de toți cei care au avut prilejul să o cunoască și să o aprecieze ca pe un medic și un om cu suflet mare. Îi vom purta recunoștință veșnică pentru devotamentul profesional și activitatea din cadrul Federației SANITAS. Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!”, a anunțat Sanitas .