Medic: I-am dat certificat de handicap pentru că a făcut circ
O bătrână de 72 de ani din comuna Padeş, bolnavă psihic, cu mai multe tentative de a-şi incendia casa precum şi dispariţii repetate, este declarată sănătoasă de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, cea care anul trecut i-a dat gradul II de handicap accentuat. Acum, medicii au revenit asupra deciziei şi acest grad i-a fost retras. Mai mult, aceştia spun că anul trecut femeia a primit certificat de handicap... din milă.
Elena Isac are 72 de ani şi este din comuna Padeş. Bătrâna nu are nicio sursă de venit şi de ani buni suferă de demenţă vasculară şi de accident vascular cerebral ischemic, afecţiuni descoperite de medici încă din anul 2002. Anul trecut fiica ei a mers cu bătrâna la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap şi atunci bătrâna a fost încadrată în grupa a doua de handicap accentuat. Timp de un an de zile, Elena Isac a luat pensie de handicap în valoare de 234 de lei. Anul acesta, bătrâna a fost adusă la comisie pentru revizuire când a aflat că certificatul de handicap i-a fost anulat, deşi starea de sănătate i s-a agravat. „Este vorba de mama mea. De când o ştiu are probleme psihice, pur şi simplu nu judecă. Nu ştie carte, nu ştie să numere, îşi face necesităţile pe ea, mi-a dat foc la casă, pleacă de la locuinţă, ultima dată a dispărut şi am găsit-o la Secţia de Psihiatrie şi nici nu ştiu cum a ajuns acolo, probabil au dus-o oamenii care au găsit-o pe drum. Pe lângă asta are şi alte probleme de sănătate. Anul trecut am fost cu ea să-i iau certificat de handicapat. După ce m-au pus să-i iau tot felul de acte medicale, scrisori medicale, foi de observaţie şi analize şi investigaţii medicale mi-au dat certificat de handicap şi a fost încadrată la grupa a doua“, povesteşte fiica bătrânei. Când a venit la revizuire: surpriză. „La jumătatea lui martie am venit cu ea la revizuire. Între timp starea ei de sănătate s-a agravat. Am venit din nou cu documentaţie medicală, am făcut un dosar. M-au chemat şi cu ea să o vadă, au mai investigat-o şi ei. M-au chemat în altă zi să-i iau certificatul şi atunci mi-au zis că a fost respinsă de comisie pentru că anul trecut s-a făcut o greşeală. Boala ei nu se poate încadra ca handicap şi să fac contestaţie. Păi cum să fac eu contestaţie, eu nu am fost luată în evidenţă ca însoţitor, să facă ea dacă poate. Cum să facă greşeală. Anul trecut nu au ştiut. Când m-au plimbat atâta pe drum nu au ştiu. Au văzut diagnosticele de ce nu au spus că pentru boala ei nu poate lua pensie de handicap”, a continuă Aniţa Vâlceanu.
„Ne-a fost milă de ea şi i-am dat certificat“
Declaraţie şoc a reprezentanţilor Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap. Aceştia susţin că anul trecut i-au dat bătrânei certificat de handicap la presiunile fiicei pentru că acesteia i-a venit rău şi le-a fost milă de ea, dar bătrâna nu îndeplinea condiţiile necesare. „Ştim cazul foarte bine. Ne gândeam că apelează la dumneavoastră să-i rezolvaţi problema că aşa ne-a ameninţat mereu şi anul trecut şi acum. A făcut tot timpul presiuni asupra noastră. A profitat de ce s-a întâmplat anul trecut, de nebunia de atunci, că ştiţi despre ce este vorba. Venea aici pe capul nostru şi ne spune că îi e rău că leşină, îi dădeam apă şi ne-a fost milă de ea şi i-am dat certificat de handicap, deşi afecţiunile bătrânei nu se încadrau la handicap, dar am zis să o ajutăm. Nici atunci nu a avut toate documentele dar ne-a fost milă. I-am zis că anul acesta dacă nu vine cu toată documentaţia nu-i mai dăm certificat dar nu i-a păsat. Dacă vrea poate să facă contestaţie la forumurile superioare, are timp de 30 de zile iar în 40 primeşte răspunsul. Acum decide comisia de la Bucureşti. V-am spus, anul trecut i-am dat certificat că a făcut circ, a jucat teatru şi a făcut presiuni ameninţând-ne cu presa, cu televiziunea dar nu se încadra”, a declarat Delia Boldo, medic în Comisia de Evaluare.