Premieră sâmbătă, la teatrul din Târgu Jiu
Premiera piesei „Fabrica de Impro“ va avea loc sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 18.00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ din Târgu Jiu. Pentru actorii teatrului este o premieră, pentru că este pentru prima dată când joacă într-un spectacol de improvizaţie în care şi publicul va avea un rol important. „Este al doilea spectacol de improvizaţie la care sunt realizator şi mă bucur că am avut această ocazie. Am întâlnit aici nişte oameni foarte pricepuţi şi spontani. Sper că şi publicul din Târgu Jiu este la fel de creativ, pentru că publicul va lucra cot la cot cu actorii, pentru a face un spectacol, care este destinat oamenilor care după o săptămână şi ceva de muncă vin la teatru şi doresc să-şi descreţească frunţile. Sperăm să se râdă aşa de mult încât să se crape nişte geamuri“, a explicat Andrei Stan, regizorul piesei.
Din distribuţie fac parte: Mihai Rădulea, Vlad Rădulea, Iulian Marinescu, Alexandru Manea, Mădălina Brehuţă Ciobănuc, Adelina Puzdreaa, Adrian Şerban şi Vlad Fiu. (A.A.)