Macron convoacă alegeri anticipate după șocul de la europarlamentare

Adunarea Națională - Rassemblement National (RN), al lui Marine Le Pen, a câștigat în mod clar alegerile europarlamentare din Franța, arată sondajele efectuate la ieșirea de la urne citate de Reuters.

Rassemblement National (RN) a obținut peste 32% din voturi și a câștigat alegerile europarlamentare din Franța cu o marjă de cel puțin 16 puncte, au arătat duminică sondajele IFOP, Ipsos și OpinionWay.

Este o victorie mare pentru Marine Le Pen, care nici nu se află pe buletinul de vot, și pentru candidatul principal al partidului, Jordan Bardella.

Blocul Renaissance al lui Macron a obținut aproximativ 15%, mai arată sondajul.

Președintele francez Emmanuel Macron a cerut duminică organizarea de alegeri parlamentare anticipate, după ce tabăra sa a pierdut în fața partidului de extremă dreapta Adunarea Națională la o diferență uriașă, scrie Reuters.

Emmanuel Macron a anunțat dizolvarea parlamentului și organizarea de noi alegeri legislative imediat după înfrângerea severă suferită la europarlamentare.

„Nu mă pot preface că nu s-a întâmplat nimic”, a spus președintele.

„După ce am efectuat consultarea prevăzută la articolul 12 din Constituție, am decis să vă redau alegerea viitorului nostru parlamentar prin vot”, a declarat Macron într-un discurs național televizat.

„Este un moment esențial de clarificare (...) Am auzit mesajul vostru, preocupările voastre și nu le voi lăsa fără răspuns”.

Vizualizări: 4,074

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: