Lucescu nu-și mai lasă fotbaliștiI de la Kiev să revină în Ucraina
Formația antrenată de Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, mai rămâne în Antalya după cantonament pe fondul tensiunilor existente dintre Rusia și Ucraina. Antrenorul român a luat această decizie după ce înalţi oficiali americani au avertizat că o invazie militară rusă în Ucraina este o „posibilitate foarte reală” în următoarele zile.
Staff-ul tehnic al campioanei Ucrainei stabilise trei stagii de pregătire înaintea reluării campionatului. Între ele, fotbaliștii lui Dinamo Kiev ar fi trebuit să aibă trei zile de pauză, în care să meargă acasă, la familii, scrie Playsport. O invazie militară rusă în Ucraina, marcată de o campanie masivă de raiduri aeriene şi un „atac rapid” asupra Kievului, reprezintă o „posibilitate foarte reală” în următoarele zile, a avertizat Casa Albă, prin consilierul pentru securitate, Jake Sullivan, îndemnându-i americani să părăsească Ucraina „în termen de 24 până la 48 de ore”. „Continuăm să vedem semne de escaladare a Rusiei, inclusiv sosirea de noi forţe la graniţa cu Ucraina”, a subliniat consilierul pentru securitate naţională al lui Joe Biden.
În mod normal, fotbaliștii lui Dinamo Kiev ar fi trebuit să se întoarcă în Capitala Ucrainei în următoarele zile dar tehnicianul român le-a transmis elevilor săi și celor din staff-ul tehnic că, pentru moment, nu se vor întoarce în Ucraina.
Mai mult, Lucescu le-a permis și să își cheme familiile sau persoanele apropiate alături de ei. Decizia este una temporară, întrucât situația de la granița Ucrainei este foarte incertă, iar în acest moment nu se știe exact dacă Rusia chiar va invada sau nu Kievul.