Calificare istorică pentru handbalistele CSM Târgu Jiu

Handbalistele de la Târgu Jiu au reuşit să se califice în optimile Cupei României. CSM Târgu Jiu a trecut de Activ Prahova Ploieşti, scor 30-21, la pauză 13-11, în Turul 1 al Cupei României.

CSM Târgu Jiu a făcut un meci foarte bun în faţa echipei Activ Prahova Ploieşti, duminică, 13 februarie, în Sala Olimpia din Ploieşti, şi s-a calificat în următoarea fază a competiţiei. După o primă repriză mai echilibrată, elevele lui Liviu Andrieș și Andrei Enache s-au dezlănţuit în partea a doua a meciului şi şi-au asigurat prezenţa în Turul 2 al Cupei României Fan Courier. În optimile Cupei României, CSM Târgu Jiu va juca cu Rapid Bucureşti, liderul din Liga Florilor.

La capătul unei reprize destul de echilibrată, dar cu un uşor plus pentru CSM Târgu Jiu, formaţia gorjeană a intrat la vestiare cu două goluri avans, scor 13-11, scorul final fiind 30-21 pentru CSM Târgu Jiu.

Sabine Klimek a reuşit 6 goluri la Ploieşti şi a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, fiind urmată de Iulia Andrei cu 5g, Florenţa Ilie şi Ioana Toader cu câte 4 goluri marcate. Conform site-ului oficial al CSM, toate handbalistele CSM, cu excepţia celor trei jucătoare din poartă, au marcat în acest meci.

În turul 2 al Cupei României, în optimile de finală, CSM Târgu Jiu va juca cu Rapid Bucureşti, liderul din Liga Florilor. Rapid Bucureşti s-a impus, la Slobozia, în confruntarea cu Unirea Slobozia, scor 28-26. Meciul dintre CSM Târgu Jiu şi Rapid Bucureşti se va disputa la Târgu Jiu şi conform datelor publicate de FRH se va disputa pe 23 martie.

Vizualizări: 1,062

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: