Lăsați actorii pe scenă, nu politizați și teatrul!

Revolta târgujienilor față de abuzul asupra oamenilor din teatrul cu care majoritatea au crescut, așa s-ar putea numi acțiunea manifest la care mai mulți iubitori de teatru, cam cât să intre într-o sală de spectacol, au asistat recent. Acestora li s-a adresat cel care a fost întemeietorul teatrului din Târgu Jiu, actorul Marian Negrescu, transformat în lider al celor alungați sau siliți să plece dintr-o instituție în care nu se mai regăseau.

Nu mulți sunt cei care au harul de a ajunge la sufletele oamenilor ce trec pragul unui teatru. Dar Târgu Jiul găsise calea, și pentru a avea actori de calitate dar și un teatru renumit și respectat, și totul părea a merge spre normalitate. Până când politicul a decis că trebuie să „își bage coada” și acolo unde nu este loc de așa ceva. La fel cum politicul a distrus în perioada 2014 – 2016 un alt simbol al orașului Târgu Jiu, echipa Pandurii, numind acolo conducători și antrenori pe criterii politice, așa se încearcă acum distrugerea teatrului, un alt simbol al orașului de pe Jiu.

Așa se face că oameni care, deși ar merita o statuie în Târgu Jiu, pentru viziunea lor despre artă în general, și teatru în mod special, sunt alungați acum cu pietre!

O proiecție care a avut loc pe unul dintre pereții Teatrului Dramatic Elvira Godeanu, a arătat în imagini proporția dezastrului, rulând fotografii cu toți cei care au părăsit teatrul, după ce manager al instituției a devenit actuala directoare, Mariana Ghițulescu. 

O mare parte dintre cei plecați s-au aflat la fața locului, și, alături de ei foști colegi sau foști spectatori care au venit să îi susțină și să le arate că munca lor de peste 30 de ani, în cazul unora mai mulți iar a altora mai puțini, a fost apreciată de-a lungul timpului, iar nedreptatea care li s-a făcut îi doare și pe cei aflați de nenumărate ori în sala de spectacole.

De această dată, spectatorii care erau anii trecuți în sala de teatru s-au adunat în fața teatrului să vadă ce au de spus actorii, pentru că aceștia au vorbit în cea mai mare parte a timpului, deși au plecat oameni de la teatru și din alte compartimente. 

Manifestul numit „Teatrul interzis”, a fost prezentat emoționant de primul vorbitor, chiar cel care a pus bazele acestei instituții când în Târgu Jiu nu exista teatru și nici prea mulți actori. Fostul director Marian Negrescu a emoționat audiența, destul de mare pentru o oră de seară, evenimentul având loc afară, în aer liber. 

Pentru cei aflați la fața locului vocea emoționată, aproape de lacrimi, a lui Marian Negrescu va rămâne întipărită ca un simbol al nedreptății făcute mai ales acestei generații de tineri actori lăsați acum în voia sorții, după ce au fost trimiși să învețe pentru a sluji acest teatru: „Aveam 35 de ani și am zis că îmi asum destinele unor oameni. Ceea ce s-a și întâmplat și am construit acest teatru. Și nu uitați, când am plecat de aici, cei care am plecat, instituția aceasta era la cheie, aproape 40 000 de spectatori pe stagiune, 14 zile de festival național, ulterior internațional! Și dacă vreți acum să intrați acolo e închis, iar actorii nu mai au voie să intre pe ușa din față. ... 

Problema este că instituția asta e a dumneavoastră. Vreau să vă aduc aminte că atunci, în urmă cu treizeci de ani, în numele dumneavoastră am muncit alături de colegii mei, pentru că nu eu l-am făcut, noi toți l-am făcut, și l-am adus aici, la km 0, cu respectul pentru Axa pe care ne aflăm. Ca să punem Târgu Jiul pe harta culturală a României!

Asta a fost menirea noastră, asta am avut noi de făcut. Și acum ce faci, dai afară opt tineri, toți cu buletine de Târgu Jiu? Care ne-au ascultat pe noi, acum 20 de ani, elevi fiind, când noi le spuneam, mergeți și faceți școală și întoarceți-vă acasă. Ei, cuminți, au făcut asta, s-au dus acolo, au făcut școală, în toate școlile din România, și au venit acasă. Și noi ce facem acum, îi dăm afară, ne jucăm cu destinele oamenilor? Acesta mi se pare cel mai grav lucru. Cu orice te poți juca dar nu cu destinele oamenilor!

Eu sunt pensionar, și nu este vorba despre mine aici. Eu am fost un om care a trebuit să fie atunci ca să își asume construcția asta. Rugămintea mea, dacă vreți, este una singură: Aveți grijă de teatru!”

Galerie foto




Vizualizări: 3,736

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: