Jucătorii de la Pandurii au tăiat porcul
Încheierea prematură a meciurilor oficiale din campionat a dus la sărbătorirea mai devreme a Crăciunului la Pandurii. Jucătorii lui Petre Grigoraş au fost ieri convocaţi la o şedinţă de analiză, dar au avut surpriza de a fi primiţi cu un porc care a fost sacrificat în faţa lor. Antrenorul pandurilor spune că e o tradiţie pe care o respecta şi când era la Galaţi şi a dorit să o continue şi la Pandurii.
Veniţi ieri noapte de la Urziceni, jucătorii de la Pandurii urmau să intre imediat în vacanţă. Cum astăzi deja cea mai mare parte a lor a părăsit Târgu Jiul, Grigoraş a dorit să le facă o ultimă surpriză înainte de plecare şi a organizat rapid, chiar în incinta Stadionului Municipal, la prima oră a dimineţii tăierea unui porc. Jucătorii au asistat la tradiţia tăierii porcului şi au mâncat şorici pentru mulţi dintre ei fiind o premieră pentru că nu au mai luat parte la astfel de evenimente, majoritatea celor străini, chiar dacă au mai jucat în România, nu erau în ţară de Crăciun.
Cardoso a văzut pentru prima dată cum se taie porcul
Adunaţi în jurul porcului, jucătorii au vorbit de planurile de vacanţă şi de campionatul recent încheiat, gustând unii dintre ei pentru prima dată şoriciul tradiţional de porc românesc. În această situaţie s-a aflat brazilianul Cardoso care a mărturisit că nu a mai asistat la astfel de tradiţii. „E ceva nou pentru mine şi nu am mai văzut aşa ceva. Şi în Brazilia se mănâncă porc dar nu se pregăteşte aşa, la noi se face pe foc întregul porc nu se taie ca aici”, a mărturisit brazilianul. Tot ieri Cardoso a descoperit şi vinul fiartă. „Şi la noi se bea atunci când se taie porcul, dar nu vin fiert sau ţuică fiartă ca aici. Avem şi noi un fel de ţuică făcută din trestie de zahăr”.
Porc în conformitate cu locul din clasament
Antrenorul pandurilor s-a arătat bine dispus deşi faptul că echipa nu s-a impus la Urziceni îl mai măcina încă. „E o tradiţie de sărbători şi vrem să o respectăm, Pentru că pleacă băieţii mai devreme în vacanţă am tăiat şi noi un purcel. La noi a fost mai micuţ nu ca la alţii. Porcul nu a fost aşa de mare, e şi el în conformitate cu locul ocupat în clasament”, a spus Grigoraş care a cerut un purcel mai mic şi cu gândul la greutatea jucătorilor săi care probabil vor mai tăia un porc acasă. Tehnicianul comparat porcul şi cu cel al Galaţiului, ocupanta locului I care a tăiat un porc de 200 de kg:: „Cei de la Galaţi au tăiat un porc de 200 şi ceva de kilograme, noi nu ne puteam permite aşa ceva pentru că suntem în coada clasamentului, aşa că ne-am mulţumit cu unul de vreo 70 kg”.