Jandarmii gorjeni atrag atenţia asupra folosirii materialelor pirotehnice!
Jandarmii gorjeni desfășoară acţiuni pentru siguranța cetăţenilor prin prevenirea şi combaterea faptelor contravenţionale şi infracţionale specifice sărbătorilor de iarnă, inclusiv a respectării legislaţiei privind regimul materialelor pirotehnice.
În acest sens, jandarmii atrag atenţia asupra periculozităţii și asupra riscurilor folosirii materialelor pirotehnice interzise şi recomandă achiziţionarea acestora doar de la persoane autorizate.
„Vă reamintim că se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații:
- între orele 24,00 și 6,00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
- la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
- la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
- în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
- pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
- la o distanță mai mică de 500 m de păduri”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tudor Vladimirescu Gorj.
De asemenea, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.