Trei coduri galbene de vreme rea

ANM a emis, duminică, trei avertizări Cod galben de ploi, ninsori şi vânt puternic.

Un Cod galben a fost emis pentru intervalul 20 noiembrie, ora 10 – 21 noiembrie, ora 10, perioadă în care va ploua însemnat cantitativ în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în zonele montane aferente, până la altitudini de 1700 m. Ploile vor avea şi caracter de aversă, iar cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp. Temporar va ploua şi în restul regiunilor, pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă de 15...20 l/mp, iar în Dobrogea şi Bărăgan vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.

Un al doilea cod galben, pentru 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18, vizează ninsori moderate cantitativ. Local la altitudini în general de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali, precum şi în Carpaţii Orientali şi în jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm. În zona deluroasă şi montană a Moldovei, precum şi în Carpaţii de Curbură trecător vor fi şi precipitaţii mixte şi izolat se va depune polei.

Al treilea cod galben, pentru perioada 21 noiembrie, ora 5 – 21 noiembrie, ora 18, priveştte intensificări ale vântului în sudul Olteniei şi în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55...60 km/h şi izolat de peste 70 km/h în zona costieră. Local şi temporar vor mai fi intensificări ale vântului şi în Muntenia şi Moldova, cu viteze în general de 45...55 km/h.

În zona municipiului Bucureşti temporar va ploua, mai ales sub formă de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice. Cantităţile de apă acumulate vor fi în medie de 20...30 l/mp. Vântul va sufla în general moderat (viteze de până la 40...45 km/h). Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă de 5...7 grade.

Vizualizări: 1,009

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: