Iohannis anunță stare de alertă după 15 mai
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că după 15 mai se va trece de la starea de urgenţă la cea de alertă. ”După 15 mai putem, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localității. Dar e bine să nu exagerăm. Nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem”, a precizat șeful statului.
”Din 15 mai vom avea la dispoziție saloanele de îngrijire personală – coafură, frizerie. Din 15 mai se vor redeschide cabinetele stomatologice, muzeele. Dar toate se vor deschide în condiții speciale de distanțare socială. Măștile vor obligatorii în spații publice închise, în mijloace de transport în comun. Relaxarea nu se va aplica în localitățile aflate în carantină”, a mai anunțat președintele.
"Relaxarea nu se va aplica în localitățile aflate în carantină. Deplasările, în esență, vor fi restricționate la plecarea din localitate. Vor fi excepții: e voie în interes de serviciu, probleme medicale, pentru sport individual, mers cu bicicleta. Va rămâne interdicția de a se strânge mai mult de 3 persoane", a mai anunțat președintele.
"Situația nu s-a îmbunătățit încă, deci nu vreau să apară impresia că epidemia a trecut și suntem în normalitate. Din păcate, epidemia nu a trecut", a justificat Iohannis decizia anunțată.