Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

Înzăpeziți pe Transalpina

Jandarmeria Vâlcea a fost sesizată marți cu privire la faptul că patru autovehicule au rămas înzăpezite pe drumul care leagă domeniul schiabil Transalpina de Voineasa, în apropiere de Curmătura Vidruței.

Un echipaj al Jandarmeriei Montane Voineasa s-a deplasat de urgență la fața locului. Jandarmii au constatat că în autovehicule se aflau opt adulți și patru copii, toți în stare bună, fără a necesita îngrijiri medicale.

Pentru deblocarea drumului, jandarmii au solicitat intervenția utilajelor de deszăpezire, care au ajuns prompt la fața locului. Împreună cu acestea, au reușit să asigure condițiile necesare pentru ca familiile să-și poată continua călătoria către casă. În unele locuri, stratul de zăpadă are peste 60-80 de centimetri!

„Persoanele implicate, originare din județul Dolj și din municipiul București, se întorceau de la o cabană situată lângă pârtia de schi și se îndreptau către locuințele lor pentru a petrece Crăciunul. Este de menționat că toate autovehiculele erau echipate cu anvelope de iarnă, conform reglementărilor în vigoare. Pentru a preveni alte dificultăți pe traseu, echipajul Jandarmeriei Montane a însoțit grupul până în Voineasa, asigurându-se că drumul acestora s-a desfășurat în siguranță. Jandarmeria Vâlcea reamintește tuturor celor care călătoresc în zone montane să se informeze din timp despre starea drumurilor și să fie pregătiți corespunzător pentru condițiile meteo specifice sezonului rece”, a anunțat IPJ Vâlcea.

Vizualizări: 831

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: