Întrebările PSD-ului pentru Ponta, la despărțire
Anunțul lui Victor Ponta de înscriere în Partidul Pro România l-au adus pe fostul premier în postura unui alt fost președinte al PSD, Mircea Geoană, de a se despărți de formațiunea politică pe care a condus-o vreme de câțiva ani și care, acum, așteaptă răspunsuri de la acesta la o serie de întrebări. Secretarul general adjunct al social-democraților, Codrin Ștefănescu, i-a adresat marți lui Ponta o serie de întrebări, majoritatea fiind legate în special de susținerea pe care deputatul de Gorj i-a acordat-o șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru un nou mandat în fruntea principalei instituții de luptă împotriva corupției din România. Ștefănescu spune că de abia când Ponta va oferi explicațiile de rigoare la întrebările sale va avea și legitimitatea de a critica PSD. „Mă aşteptam ca Victor, înainte de a călca în picioare tot ceea ce l-a reprezentat chiar şi pe el cât a fost membru PSD, înainte de a se război cu Liviu Dragnea, înainte de a ne jigni pe noi zi de zi, de parcă este îndemnat de o forţă nevăzută să facă asta, cred că ar trebui să răspundă la întrebările pe care i le-am pus permanent atât eu, cât şi foştii lui colegi de partid, dar şi mass-media. Adică, să ne povestească despre înţelegerea sa cu Băsescu; despre pactul de coabitare încheiat cu acesta fără ştiinţa noastră; despre şpriţurile neoficiale cu cei mai reprezentativi oameni ai binomului; despre întâlnirile, din sufrageria lui, cu Elena Udrea; despre trocurile cu Kovesi; despre partidele de tenis cu Coldea şi, mai ales, să ne dea explicaţii publice pentru comportamentul lui nefiresc şi total indiferent din anii în care toată conducerea centrală şi teritorială de partid a fost hărţuită, vânată şi masacrată de reprezentanţii instituţiilor de forţă, ai binomului, ai 'statului de drepţi', reprezentanţi cu care el se întâlnea şi oficial, şi neoficial, în mod constant şi periodic. Şi mai cred că ar trebui să ne povestească cu sinceritate despre soarta pe care a avut-o profesorul lui, cel care l-a adus şi promovat în PSD, Adrian Năstase”, a arătat Codrin Ștefănescu într-o ieșire publică. El a menționat că de abia după ce va avea răspunsurile din partea lui Ponta va acorda atenție și criticilor pe care deputatul le aduce fostului său partid.