A lăsat primăria să fie șofer pe TIR
Un viceprimar gorjean și-a dat demisia pentru a merge la muncă în străinătate. Este vorba de Constantin Postelnicu, viceprimarul comunei Licurici, care a lăsat administrația pentru a lucra ca șofer pe tir în altă țară. În aceste condiții, la Licurici a fost ales un nou viceprimar.
Liberalul Vasile Măciucă a fost ales viceprimar al comunei Licurici în ultima ședință a Consiliului Local, de săptămâna trecută, cu unanimitate de voturi. Măciucă a preluat astfel atribuțiile uneperistului Constantin Postelnicu, care a lăsat administrația pentru a pleca la muncă în străinătate. ”A plecat Postelnicu. Și-a dat demisia. Marți am avut ședință și am ales un nou viceprimar, cu 11 voturi din 11. Fostul viceprimar a plecat deja în străinătate. A plecat de bună voie, nu s-au făcut presiuni asupra dumnealui, dar administrația este cu destul de multe probleme, de la nivel național până jos. A plecat afară, să lucreze pe tir, șofer”, a declarat Doru Drăgulescu, primarul comunei Licurici.
Noul viceprimar este și președintele organizației PNL Licurici. Vasile Măciucă a fost ales consilier local în 2016, fiind primul său mandat de ales local. Social-democratul Drăgulescu spune că face echipă bună cu noul viceprimar. ”Am avut până acum trei viceprimari în mandatele acestea. Colaborez cu oricine. Trebuie să fie pentru comunitatea locală, nu trebuie să facem găști, să ne împărțim în două tabere. Ne cunoaștem, suntem consăteni, pe ce să ne certăm? A lucrat la o firmă, și-a dat demisia. A fost economist, la lucrări de construcții”, a mai spus primarul din Licurici.