Întârziere la plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a însoțitorilor

Situație greu de gestionat în comuna Godinești, acolo unde autoritățile locale au rămas fără fonduri pentru plata îndemnizațiilor peroanelor cu handicap, dar și a însoțitorilor. Aceștia nu și-au luat banii de două luni, iar situația va continua dacă primăria nu va primi bani la rectificarea bugetară.

Autoritățile locale din comuna Godinești au reușit să facă un artificiu ca să plătească sumele restante, însă bani pentru următoarele luni tot nu sunt în conturile primăriei.

”Avem întârzieri de două luni la plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap dar și la plata însoțitorilor. Efectiv am rămas descoperiți pentru că noi așteptam o rectificare bugetară, cum s-a făcut în trecut în luna august. Am fost nevoiți să luăm bani de la un alt capitol, să-i mutăm pentru aceste persoane și să încercăm să le dăm sumele restante zilele următoare. Avem în plată 9 indemnizații și 14 asistenți personali. Sunt sigur  că în situația mea mai sunt și alte primării. Eu sunt sigur că se va face rectificarea bugetară”, a precizat primarul Aurariu Coman.

Primăria Godinești are fonduri pentru funcționarea primăriei până la finele acestui an.

Vizualizări: 1,404

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: