Încearcă să revină în Directoratul CE Oltenia

Unul dintre directorii Complexului Energetic Oltenia, care au fost revocați din funcție pe 22 aprilie, încearcă să revină în fruntea companiei pe cale judecătorească. Dan Vasile a cerut Tribunalului Dolj suspendarea actului administrativ, primul termen al procesului fiind pe 22 mai. Un al doilea proces a fost intentat pentru anularea actului.

Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a decis miercuri, 22 aprilie, atragerea răspunderii și revocarea din Directorat a lui Sorinel Boza, Dan Vasile și Ovidiu Bălăcescu. Mandatele lui Boza și Bălăcescu expirau de drept pe 11 octombrie 2020, iar al lui Dan Vasile pe 17 noiembrie anul viitor.

Problemele acestora nu se vor opri aici. Pe 9 iunie, acționarii CE Oltenia se întrunesc pentru a decide tragerea la răspundere în instanță a celor trei directori. "Adoptarea unei hotărâri privind exercitarea în justiție a acțiunilor în răspundere formulate împotriva membrilor de Directorat nominalizați în raportul Corpului de Control al ministrului Energiei", este punctul de pe ordinea de zi.

Corpul de Control al ministrului Energiei a verificat acum doi ani activitatea companiei pe mai mulţi ani. Doar în ceea ce priveşte achiziţionarea de certificate de carbon în 2017 a constatat un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro.

Verificările au vizat şi acordul cadru cu Tinmar Gas, pentru achiziţionarea de gaze naturale, şi aici Corpul de control constatând un prejudiciu de 4,3 milioane de lei. 

Un alt prejudiciu, de peste 100 de milioane de lei noi, a fost constatat din transferul Carierei Berbeşti către CET Govora, perfectat de fostul manager Laurenţiu Ciurel. Corpul de Control a constatat că nu au fost făcute demersurile pentru încasarea sumelor prevăzute în contract.

De asemenea, controlul a vizat faptul că salariaţii au fost transportaţi cu vehicule de transport marfă, aici controlul vizând o perioadă de patru ani. (A.A.)

Vizualizări: 5,216

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: