Încă o medie de 10 la Bacalaureat

Judeţul Gorj a mai câștigat o medie de 10 la examenul de bacalaureat după contestaţii. Este vorba de o elevă a Colegiului Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, care iniţial obţinuse 9.6 la Limba și Literatura Română însă după contestații, profesorii au notat-o cu 10, notă ce i-a adus media finală 10. Astfel, Ariadna Ecaterina Guță se alătură altor patru colegi de promoție care au reușit să obțină medii de zece la Bacalaureat. Este vorba de trei elevi de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” şi unul de la Colegiul Național ”George Coșbuc” din Motru.
După contestații a crescut și procentul de promovabilitate. ”Procentul de promovabilitate de la nivelul județului a crescut cu 0.78%. Toți elevii care au obținut medii de 10 la bacalaureat vor fi premiaţi cu o sumă de 3.000 de lei de către Ministerul Educației. În ceea ce ne priveşte, le dorim succes la admiterea în învățământul universitar”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj. Anul acesta, județul Gorj s-a clasat pe locul II în ceea ce privește mediile de 10 la examenul de bacalaureat şi asta datorită Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” care a obținut anul acesta trei medii de zece.

Vizualizări: 20,145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: