Impactul COVID-19 asupra sistemului pensiilor private în România
Impactul crizei generate de pandemia COVID-19 asupra sistemului de pensii private este unul limitat şi conjunctural, ţinând cont de faptul că politica de investiţii este prudentă şi conservatoare, a declarat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) al Sectorului Sistemului de Pensii Private, Dan Armeanu.
Acesta a subliniat că investiţiile realizate de fondurile de pensii sunt pe termen lung, în acord cu durata obligaţiilor, iar portofoliile sunt foarte bine diversificate.
"Într-un orizont de timp de 30-40 ani, caracteristic investiţiilor fondurilor de pensii private, perioadele de volatilitate pot fi des întâlnite, în funcţie de frecvenţa apariţiei crizelor economice, sau de evoluţia economiei. Astfel, în ultimii zece ani s-au manifestat două crize globale majore, care au generat volatilităţi ridicate în sistemul de pensii private. În criza actuală, determinată de pandemia COVID-19, impactul maxim a fost unul conjunctural şi emoţional în luna martie, când scăderea valorii activelor a fost de aproximativ 11%, iar în luna mai (...) volatilităţile s-au redus semnificativ până la aproximativ 2% - 3%", a menţionat Dan Armeanu, într-un comunicat.
Vicepreşedintele ASF a mai spus că impactul pandemiei cu COVID-19 asupra economiei mondiale este semnificativ, estimările organismelor internaţionale cu privire la creşterea economică au fost ajustate în sens negativ, din cauza întreruperii unei părţi importante a producţiei, problemelor apărute pe lanţul de aprovizionare şi distribuţie, simultan cu apariţia unor dezechilibre atât pe partea de cerere cât şi pe partea de ofertă şi incertitudinilor cu privire la evoluţiile pe termen scurt şi mediu.
"Instituţiile financiare au făcut faţă provocărilor pe termen scurt dovedind adaptabilitate în relaţia cu clientela şi rezilienţă în contextul unei volatilităţi crescute a pieţelor. Şi piaţa financiară şi de capital din România a fost afectată de volatilităţile mari înregistrate pe pieţele internaţionale, ca rezultat al efectului de contagiune care s-a propagat atât în economie cât şi în sistemul pensiilor private. Mai mult, din evoluţia valorii unitare a activului net - VUAN-ului - şi a numărului de noi cazuri de îmbolnăviri la nivel global se observă că în perioada februarie-martie în care numărul de cazuri a înregistrat o creştere puternică, VUAN-ul s-a diminuat considerabil, după care a urmat o perioadă de stabilizare, în care volatilităţile au fost din ce în ce mai scăzute", a mai spus Dan Armeanu.
Acesta a precizat că, între evoluţia VUAN-ului fondurilor de pensii private din România şi numărul de noi cazuri de îmbolnăviri înregistrate la nivel global, există o corelaţie negativă puternică, coeficientul de corelaţie fiind de -0,68448. De asemenea, se observă faptul că valoarea coeficientului de corelaţie dintre VUAN-ul fondurilor de pensii private din România şi numărul de îmbolnăviri înregistrate în economiile mari, precum SUA este de -0,645, iar corelaţia devine şi mai puternică, cu o valoare a coeficientului de -0,8837, când ne raportăm la numărul de cazuri de îmbolnăviri din China, astfel cum se observă şi în graficul următor.
Astfel, creşterea accentuată a numărului de îmbolnăviri în China, SUA sau la nivel global a determinat o scădere a VUAN-ului fondurilor de pensii private în Romania, iar revenirea semnificativă a VUAN-ului s-a produs pe măsura ce s-a înregistrat scăderea numărului de cazuri.
"Evoluţia sistemului de pensii private din România este influenţată de criza COVID-19 manifestată la nivel global, piaţa financiară fiind racordată la evoluţiile de pe pieţele europene şi internaţionale. În acest sens, prin intermediul unei estimări pe baza unei regresii simple dintre VUAN-ul fondurilor de pensii private din România şi numărul de îmbolnăviri la nivel global, se observă că o variaţie a ratei de creştere a numărului de noi cazuri COVID-19 de 1pp ar putea avea un impact negativ de aproximativ 0,021pp asupra activelor din fondurilor de pensii private în scenariul acţiunii acestui factor izolat", a subliniat vicepreşedintele ASF.
Acesta susţine că volatilităţile ridicate de pe piaţa de capital, reflectate de scăderea cu peste 40% a indicelui BET în luna martie, au avut un impact limitat asupra activelor fondurilor de pensii, datorită ponderii acţiunilor în structura portofoliilor.
"Revenirea pieţei de capital, respectiv creşterea indicelui BET cu aproximativ 20% în luna mai, odată cu scăderea numărului de îmbolnăviri cu COVID - 19, a condus la diminuarea volatilităţii VUAN-ului la valori scăzute (între 2% şi 3%), în marja obişnuită de evoluţie a oricărui activ. Cu toate acestea, luând în considerare şi alţi factori, precum ponderea titlurilor de stat în portofoliile de investiţii ale fondurilor de pensii de aproximativ 70%, ponderea acţiunilor în portofolii de aproximativ 22%, revenirea cursului acţiunilor pe piaţa de capital, buna diversificare a portofoliilor, măsurile luate de guverne pentru limitarea îmbolnăvirilor şi evoluţia variabilelor din modelul de regresie, putem concluziona că influenţa crizei COVID-19 asupra variaţiei VUAN-ului este limitată şi conjuncturală", a mai spus Dan Armeanu.