Imagini apocaliptice la Craiova! O furtună violentă a făcut ravagii. Mașini distruse, copaci şi acoperișuri, spulberate. FOTO
O furtună puternică a lovit Craiova, mai mulți copaci au căzut în parcurile craiovene și multe acoperișuri au zburat din cauza vântului foarte puternic. Acoperișurile căzute se află în Rovine, la blocurile 21, 23 și I24, I 19, unul în cartierul Lăpuș în Brazdă, pe strada 1 Decembrie.
După temperaturi toride şi o secetă de nedescris, Craiova a fost lovită de o furtună extrem de puternică. Gheața a făcut ravagii, mai multe mașini au fost avariate, acoperișurile au fost spulberate, copacii smulși şi străzi inundate, iar sirenele urlă neîncetat.
Pompierii au anunțat că la nivelul municipiului Craiova au fost peste 70 de apeluri pe 112 şi se intervine cu toate forțele și mijlocele din dotare pentru degajarea de copaci căzuți pe carosabil care prin cădere au avariat și autoturisme.
Craiova, blocată după furtuna apocaliptică
Primarul oraşului Lia Olguţa Vasilescu face apel la cetăţeni să sune la telefonul cetățeanului 0251/984 în caz de nevoie.
"Atenție! Este cod ROȘU de ploaie și vânt în Craiova! Am închis parcurile și am oprit circulația tramvaielor. Am suplimentat numărul de autobuze. Avem deja mai mulți copaci căzuți și mai multe acoperișuri căzute! Circulați cu atenție! Daca aveți probleme deosebite, sunați la telefonul cetățeanului 0251/984”, transmite edilul Craiovei.