Grupul 7 de la Turceni, tot fără autorizaţie de mediu
Complexul Energetic Oltenia nu a reuşit să obţină revizuirea autorizaţiei de mediu pentru grupul energetic nr. 7, deşi procedurile au fost demarate în urmă cu aproape trei ani. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj spun că procedura continuă, iar dezbaterea publică pentru autorizarea blocului energetic ar putea avea loc în luna septembrie.
Pentru prinderea grupului energetic nr.7 pe autorizaţia integrată de mediu, CE Oltenia a trebuit să investească în reducerea emisiilor de oxizi de azot. Un incendiu a avut loc în martie, chiar la instalaţiile de reducere a emisiilor de NOx ale grupului energetic. Astfel, termenele de finalizare a investiţiei s-au decalat. Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj spun că au fost făcute lucrările de conformare, iar procedurile de revizuire a autorizaţiei sunt în linie dreaptă.
„Se continuă procedura de revizuire a autorizaţiei integrate a Termocentralei Turceni. Au solicitat revizuirea pentru includerea în autorizaţie a grupului energetic 7, pe motiv că au realizat investiţii şi acum acesta corespunde din punct de vedere al emisiilor de NOx. Urmează să se stabilească data dezbaterii publice şi emiterea autorizaţiei integrate revizuite. Dezbaterea publică va avea loc la Primăria Turceni, probabil în luna septembrie”, a declarat Ina Blidea, şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizări.
Autorizarea Termo Rovinari, în septembrie
Termocentrala Rovinari nu a obţinut încă autorizaţia integrată de mediu, chiar dacă autorităţile avizatoare au decis emiterea documentului. Ecologiştii de la Greenpeace au depus o contestaţie la decizia comisiei de analiză tehnică, iar APM Gorj a emis un răspuns. „Contestă decizia în tot şi cer anularea sau revocarea deciziei de emitere a autorizaţiei. Greenpeace consideră că emisiile Termo Rovinari nu corespund directivelor aplicabile începând cu 2021. Mai spun că termocentrala are un efect potenţial semnificativ transfrontalier. Adică afectează ţările din jur, precum şi situl Natura 2000 - Coridorul Jiului. Le-am răspuns. Am demontat toate aceste informaţii. Urmează să fie emisă autorizaţia integrată de mediu, în luna septembrie. Ne aşteptăm să urmeze o acţiune în instanţă, aşa procedează”, a spus Ina Blidea.
Termocentrala Rovinari funcţionează fără autorizaţie de mediu încă de la sfârşitul anului 2017.