Gorjul, în topul județelor cu cele mai mari pensii medii!
Vârstnicii din România vor primi luna aceasta deciziile de recalculare a pensiilor, unde scrie dacă vor primi bani în plus. Conform unei analize recente, realizate de ProTV, diferența dintre pensii este mare de la un județ la altul.
Cele mai mari pensii medii sunt în județele Gorj și Hunedoara, întrecute doar de pensia medie din Sectorul 1 al Capitalei, care depășește suma de 3.400 de lei. În Botoșani sau Giurgiu, pensionarii abia ajung la o pensie medie de 1.800 de lei, a informat ProTv.
În luna iulie, potrivit cifrelor publicate de Casa Națională de Pensii, doar în sectorul 1 al capitalei și 3 județe, printre care Gorj și Hunedoara, pensia medie depășește suma de 2.500 de lei. În Moldova, Maramureș și o parte din sudul țării, pensionarii primesc lunar sume cu puțin peste o mie de lei. Diferențele sunt mari, iar economiști explică faptul că media este trasă în sus de cei care primesc 8-9 sau chiar 10 mii de lei pe lună.
”Avem o discrepanță normală, dat de faptul că sistemul public de pensii este bazat pe principiul contributivității. Așa că o persoană care în timpul salarizării are un venit mai mare este normal să aibă și o pensie mai mare. Dacă ne uităm și la discrepanța de la nivelul produsului intern brut per cap de locuitor, vedem că lucrurile sunt destul de asemănătoare și avem o situație în care, de exemplu, Bucureștiul are un produs intern brut per capita de 5 ori mai mare decât Vasluiul”.
Peste 70% dintre pensionari ar putea avea parte de măriri, începând cu luna septembrie. Documentele vor fi eliberate de casele teritoriale de pensii și distribuite apoi prin Poșta Română.
Deciziile de recalculare cu noile pensii vor ajunge la pensionari între 15 și 31 august, iar primele plăți vor fi făcute în septembrie.
Din cei aproape 5 milioane de pensionari, peste 3 milioane vor avea pensii mai mari cu sume care vor varia între 100 și 600 de lei potrivit calculelor.