Gorjeanul Aurel Țicleanu își lansează cartea la Târgu Jiu
Gorjeanul Aurel Țicleanu, antrenor, lector la Școala de Antrenori și Vicepreședinte al Comisiei Tehnice a Federației Române de Fotbal, își lansează cartea ”Filosofia Fotbalului”, sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 12. Evenimentul are loc la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu Jiu
Țicleanu a fost component al echipei naționale de fotbal a României și al echipei Universitatea Craiova, supranumită Craiova Maxima.
”Evenimentul va fi moderat de jurnaliștii sportivi Marius Mitran și Daniel Nanu și se va bucura de prezența legendelor Craiovei Maxima, cea mai iubită echipă de fotbal a Olteniei, alături de Silviu Bogdan (fost arbitru internațional) și de juniorii Craiovei Maxima, Cristi Albeanu, Dan Marinescu, Narcis Mohora și Silvian Cristescu”, transmit organizatorii.
Accesul la eveniment este gratuit în limita locurilor disponibile.