Gilortul a schimbat adversarul de sâmbătă

Gilortul Târgu Cărbuneşti continuă pregătirea pentru noul sezon cu un meci amical, dar nu cel programat deja. Gorjenii au anunţat oficial că nu vor mai juca sâmbătă cu Universitatea Craiova 2 ci cu Jiul Rovinari.

Motivul anulării amicalului cu Universitatea Craiova 2 ţine de programul echipei din Craiova după cum a anunţat clubul din Cărbuneşti. „Pentru sâmbătă la ora 10:30, Gilortul avea programat ultimul amical înainte de startul sezonului, cu Universitatea Craiova 2. Marţi seară, cei din conducerea formației doljene au declinat invitația de a veni pe Cristinel Răducan și, astfel, conducerea echipei noastre a trebuit să găsească un alt partener de joc”, a informat oficial Gilortul care a luat măsuri pentru ca echipa să mai joace un meci amical până la debutul noului sezon de Liga 3.

Gilortul va întâlni în ultimul meci de pregătire formația de Liga 4 din Gorj, Jiul Rovinari. Partida va avea loc pe Stadionul Tineretului, sâmbătă 21 august, începând cu ora 10:00.

Vizualizări: 325

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: