83 de ani de la inaugurarea Coloanei Infinitului

La 27 octombrie 1938 a fost inaugurată, la Târgu Jiu, ”Coloana Infinitului” sau ”Coloana fără sfârşit”, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei ”Ansamblului Monumental” din Târgu Jiu, compus din ”Coloana Infinitului”, ”Poarta Sărutului” şi ”Masa Tăcerii”.

Denumirea inițială a coloanei a fost ”Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din Primul Război Mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului.

Mesajul spiritual pe care aceasta îl transmite reiese chiar din cuvintele sculptorului: ”Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut”.

Coloana Infinitului este situată în Parcul Coloanei, o zonă verde situată chiar la intrarea în Târgu Jiu, pe drumul ce duce către Rm.Vâlcea. Coloana are o înălțime de 29,35 metri și este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuși, având la extremități câte o jumătate de modul.

Vizualizări: 1,903

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: