Cu ce probleme se confruntă Universitatea Craiova la meciul cu Rapid!

Universitatea Craiova se va deplasa în Giulești pentru a da piept cu Rapid, sâmbătă, 29 martie, de la ora 20:00, în cadrul etapei a doua din play-off-ul Ligii 1. Antrenorul Mirel Rădoi consideră că echipa sa este dezavantajată față de rapidiști pentru că a avut mulți jucători plecați la echipele naționale iar unii dintre ei nici nu s-au întors.

Înainte de jocul care se va desfășura în Giulești, Mirel Rădoi a vorbit despre meciul cu ”alb-vișinii” în cadrul unei conferințe de presă. 

Tehnicianul a transmis că gruparea olteană se confruntă cu probleme de efectiv, deoarece elevii săi care au participat la acțiunile de la echipele naționale nu sunt complet refăcuți din punct de vedere fizic, majoritatea dintre ei având rolul de titulari la Universitatea Craiova.

”Un meci mult așteptat de ambele echipe, după pauza de la echipele naționale. Suntem puțin dezavantajați față de ei! Încă avem jucători care trebuie să ajungă de la loturile naționale.

Va trebui să fim foarte deștepți. Putem să arătăm că suntem uniți și să luăm toate punctele din Giulești. M-a pus pe gânduri și trebuie să reconfigurez un pic primul 11. Sunt unii jucători care revin acum la noi de la diferențe mari de fus orar.

Va trebui să găsim soluții și să gestionăm foarte bine această perioadă. Am avut timp să reglăm fizic și tactic anumite lucruri.

Vor fi foarte disputate meciurile din play-off. Partida va avea o încărcătură mare. Presiunea este și de o parte și de alta, pentru că în cazul unui eșec te îndepărtezi de podium.

Ambele echipe se vor axa pe câștigarea punctelor, în dauna calității jocului. Mă bucur că vor veni copiii la meci. Le mulțumim lor și părinților, pentru faptul că vor veni la joc”, a declarat Mirel Rădoi, în cadrul conferinței de presă.

Vizualizări: 572

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: