Vor Organizație de Management al Destinației la Rânca

Investitorii din Rânca s-au pus la aceeași masă cu autoritățile pentru a discuta despre înființarea unei Organizații de Management al Destinației, care să reunească toate UAT-urile din zonă, Consiliul Județean Gorj, dar și actorii economici locali. Aceasta ar avea rolul de a crea o viziune unitară și de a implementa o abordare integrată asupra dezvoltării zonei.
De la întâlnire, au lipsit edilii din Novaci și Baia de Fier.
"Prefectul județului Gorj a participat la o ședință de lucru organizată de Asociația Concesionarilor Corneșul Mare, în cadrul căreia s-au discutat și analizat aspectele activităților curente legate de turismul din zona montană Rânca, precum și direcțiile de dezvoltare turistică a acesteia pe termen lung. Evenimentul a avut loc în contextul dorinței de a valorifica la maximum prevederile legale și de a mobiliza instituțiile competente pentru a susține dezvoltarea continuă a regiunii.
La această întâlnire, au mai participat, alături de subprefectul județului Gorj, domnul Aurelian Gârbaciu, președintele Asociației Concesionarilor Corneșul Mare, domnul Pănescu Constantin, secretarul asociației, domnul Catană Dănuț, directorul acesteia, domnul Ticărău Constantin, vicepreședintele European Training Centre – Copenhaga, domnul Gabriel Vârtopeanu și alți investitori locali.
În cadrul discuțiilor, s-a pus un accent deosebit pe valorificarea prevederilor legale existente și pe necesitatea implicării tuturor instituțiilor competente, care pot contribui la consolidarea stațiunii ca destinație turistică importantă în peisajul montan din România.
Un punct esențial abordat l-a reprezentat necesitatea înființării unei Organizații de Management al Destinației (OMD), care să reunească toate UAT-urile din zonă, Consiliul Județean Gorj, dar și actorii economici locali. Aceasta ar avea rolul de a crea o viziune unitară și de a implementa o abordare integrată asupra dezvoltării zonei.
Prefectul județului Gorj a subliniat importanța unei strategii integrate și colaborative pentru a sprijini turismul în Rânca și a asigura o dezvoltare sustenabilă pe termen lung", a anunțat Instituția Prefectului Gorj.
Vizualizări: 485
Distribuie Trimite pe WhatsApp