Gârjoabă, trei autodenunţuri în două zile

Democrat-liberalul Corneliu Gârjoabă le cere de trei zile procurorilor să îi bată la uşă, iar aceştia se fac că nu îl aud. Gârjoabă s-a autodenunţat de trei ori numai la Gorj TV în zilele de joi şi vineri, când a povestit că a strâns „la negru” peste 158 de milioane de lei vechi de la salariaţii cu funcţii din Complexul Energetic Turceni, acolo unde pedelistul conduce departamentul de resurse umane. Gârjoabă spune că a strâns bani pentru colindătorii care vin la complex şi la partid, fără a putea preciza cum îi împarte. Este vorba de bani negri, chiar dacă Gârjoabă are buzunarele pline de chitanţe.

Corneliu Gârjoabă pare să fi devenit „trezorierul” PDL Gorj, după instalarea senatorului Ion Ruşeţ la şefia filialei. Gârjoabă a reuşit să strângă în două zile o sumă impresionantă de la salariaţii CE Turceni: 158.500.000 de lei vechi. Salariaţii au cotizat direct proporţional cu funcţia deţinută la complex, indiferent dacă au sau nu vreo legătură cu Partidul Democrat Liberal. Doar câţiva au refuzat să achite „taxa de colindat”.

Cât a strâns Gârjoabă din colindat

Ca să strângă bani pentru colindători, domn’ director Gârjoabă a plecat el însuşi la colindat. A cerut şi a primit 500.000 de lei de la fiecare şef de birou, un milion de la şefii de servicii, 1,5 milioane de la şefii de departamente şi două milioane de la şefii de direcţii. Totalul exact îl spune cu gura lui chiar Gârjoabă: 158.500.000 de lei vechi. Gârjoabă a declarat că banii sunt atât pentru colindătorii care vin la complex, cât şi pentru partid, dar şi că au fost eliberate chitanţe. S-a dat de gol că minte atunci când a spus că nu s-a stabilit exact câţi bani vor merge la partid şi câţi vor rămâne la complex. Dacă ar fi eliberat chitanţe, ar fi ştiut sigur, deoarece acestea sunt documente cu regim special şi puteau aparţine fie CE Turceni, fie PDL Gorj. Din aproape în aproape, Gârjoabă a recunoscut că nu a dat chitanţe pentru toţi banii, apoi că din partea complexului nu a dat deloc, iar de la partid are 30 de chitanţe în buzunar, pe care urmează să le dea la oameni. A ţinut să precizeze de fiecare dată că banii i-a strâns deja: 158 de milioane şi 500 de mii.

Corneliu Gârjoabă şi-a făcut datoria de cetăţean şi s-a autodenunţat. Aude cineva?

BUGET PENTRU COLINDĂTORI

Conducerea CE Turceni susţine că există un buget pentru colindători şi că în nici un an nu s-au strâns bani de la angajaţi. La fel şi directorul general al SNLO, Daniel Burlan, a spus că banii pentru cadourile colindătorilor provin din bugetul companiei.

PARTIDUL NU ŞTIE

Ion Stoica, purtător de cuvânt al PDL Gorj, a declarat că nu are cunoştinţă ca partidul să-l fi desemnat pe Corneliu Gârjoabă să strângă bani pentru partid de la angajaţii CE Turceni. . „Eu nu ştiu să se fi luat această decizie. Nu s-a discutat nimic în CODA, nu ştiu de aşa ceva. Dacă au fost discuţii între anumite persoane şi directorii acestor unităţi este altceva, dar eu nu ştiu nimic, nici de chitanţe, nici de bani“, declarat purtătorul de cuvânt al PD-L Gorj, Ion Stoica.

Autodenunţ numărul 1

(Convorbire purtată joi, 9 decembrie, de reporterul Gorj TV, Carla Tănasie, şi Corneliu Gârjoabă, înregistrare video)

-         Pentru ce aţi strâns bani de la complex?

-         Păi am strâns de la oamenii care aveau funcţii de conducere, care am considerat că au salarii mai mari, sume pornind de la 500 (n.r.: de mii) şi un milion şi ceva, un milion jumătate, pentru Crăciun, pentru darurile pentru copii, oamenii care vin la noi cu colinde. Să avem acolo un fond pentru rezolvarea problemelor de sfârşit de an.

-         Banii sunt pentru complex sau pentru partid?

-         Şi, şi. Banii sunt şi pentru complex, şi pentru partid.

-         Deci nu se pune problema că strângeţi bani pentru a-i păstra în funcţiile pe care le deţin?

-         Nu, nu, nu. Nu se poate pune problema. Păi ce, poţi să ţii o funcţie cu 500.000 (n.r. – lei vechi)- Nu, nu. Noi am considerat că luăm de la oamenii care au funcţii de conducere pentru că au salarii mai mari şi trebuie să contribuie şi ei la sfârşitul de an.

-         Cine a decis acest lucru?

-         Păi, eu cu directorul general.

-         Pentru întreg partidul sau…

-         Nu, nu, nu, pentru oamenii noştri de acolo de la Turceni. Fiecare cum a vrut să dea, aşa a dat.

-         Dar mă gândesc că v-a dat cineva această directivă, din moment ce se strâng şi la Rovinari şi SNLO…

-         Nu ştiu, fiecare companie îşi face treaba cum crede. Noi am strâns pentru noi.

-         Şi cât aţi strâns până acum?

-         Păi, în jur de 158 de milioane. Mai exact 158.500.000. Ca să… Sunt şi oameni care n-a dat. Cazul Grecu, şef de sector în cariera Jilţ Sud, n-a dat. N-a vrut să dea.

-         De ce?

-         N-a vrut! Ar trebui să-l dăm afar’ pe ăla, nu- He, he! Nu o să-l dăm… o să vedeţi. Nu a vrut, nu l-a forţat nimeni!

-         Mulţumesc!

Autodenunţ numărul 2

(Convorbire purtată vineri, 10 decembrie, de reporterul Gorj TV, Carla Tănasie, şi Corneliu Gârjoabă, înregistrare audio)

-         Din banii strânşi, câţi vor rămâne pentru complex şi câţi pentru partid?

-         Aaa, nu pot să vă spun acum, numai după ce se termină evenimentele.

-         Deci a rămas cât am vorbit ieri, 158.500.000?

-         Da, păi s-a strâns. S-a strâns.

-         Şi cum aţi luat banii, aţi luat din salarii sau aţi tăiat chitanţe?

-         Nu, nu, nu! Am tăiat chitanţă pentru fiecare salariat în parte.

-         Şi nu îi împărţiţi dinainte…

-         Nu, nu, nu! Îi avem strânşi pentru evenimente.

Autodenunţ numărul 3

(Convorbire purtată vineri, 10 decembrie, de reporterul Gorj TV, Carla Tănasie, şi Corneliu Gârjoabă, înregistrare audio)

-         Spuneţi-mi, chitanţele astea de cine sunt tăiate, de complex sau de partid, dacă ziceţi că banii ajung şi la partid?

-         Pai care ajung la partid, la partid!

-         Asta înseamnă că ştiţi suma care ajunge la partid!

-         Pai nu ştiu de-acum, că trebuie să mă duc să iau chitanţe de acolo, nu i-am dus pe toţi. Nu ne-am stabilit, nu am făcut programul ce oprim noi, ce ducem acolo.

-         Şi atunci chitanţele tăiate pe banii ăştia, 158 de milioane…

-         Nu s-a tăiat la toţi chitanţe până acum.

-         Deci nu aţi tăiat la toţi chitanţe…

-         Nu, nu, nu…

-         Şi la cine s-a tăiat, a tăiat complexul?

-         Nu, la cine s-a tăiat, sunt 30 de chitanţe tăiate de partid. Şi le am la mine. Trebuie să le dau la oameni.

-         Şi pentru ceilalţi?

-         Pentru ceilalţi să ne facem socotelile, să vedem ce dăm acolo, ce oprim. Deocamdată conducerea este plecată la Căciulata cu sindicatele, săptămâna viitoare vedem.

-         Bun, deci aveţi 30 pentru partid şi restul vă ocupaţi săptămâna viitoare.

-         Şi astea 30 de chitanţe cât valorează?

-         Nu ştiu, nu le-am numărat. Nu am socotit. Sunt la mine toate chitanţele, dar nu ştiu exact.

-         Bine, mulţumesc, la revedere!

Vizualizări: 211

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: