Colegiul Târgu Jiu ar putea rămâne fără deputat

Victor Ponta, deputat ales pe colegiul Târgu Jiu, este acuzat de democrat liberali că ar fi cerut grupului socialist din Parlamentul European să voteze împotriva aderării României la spaţiul Schengen. Ponta a negat acuzaţiile spunând că s-ar descalifica în cazul în care ar fi făcut aşa ceva. Mai mult, a declarat că va demisiona din parlament dacă există dovezi în acest sens.

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan susţine că există dovezi, motiv pentru care îi cere demisia din Parlament."Există dovezi – în relatările de la Bruxelles şi în urma întâlnirilor politice din PE -  că Victor Ponta a făcut demersuri la nivelul Parlamentului European pentru a fi amânată aderarea României la spaţiul Schengen. Amintesc că liderul PSD a declarat că dacă se dovedeşte că s-a opus aderării României la spaţiul Schengen, îşi dă demisia din Parlament. Preşedintele PSD trebuie să renunţe la mandatul de parlamentar, iar dacă nu face acest lucru, PSD trebuie să-l oblige să-şi dea demisia", susţine Turcan.

Preşedintele PSD Victor Ponta a afirmat sâmbătă seara că are stenograma discuţiilor purtate cu grupul socialiştilor, la Strasbourg, şi a negat din nou că s-ar fi exprimat cu acel prilej împotriva intrării României în Schengen, susţinând că, dacă se dovedeşte că a făcut-o, demisionează din Parlament. Pedeliştii dau semne că ar avea şi ei stenograma, dar deocamdată nimeni nu a aruncat-o pe piaţă.

Vizualizări: 273

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: