Fugaru vrea spital de urgenţă la Târgu Cărbuneşti
Autorităţile din Târgu Cărbuneşti vor să transforme spitalul din oraş în unul de urgenţă. Viceprimarul Ion Fugaru a anunţat că autorităţile locale şi-au dat avizul pentru o astfel de transformare, ultima decizie urmând să fie însă luată de Ministerul Sănătăţii. Edilul declară că spitalul respectiv are toate utilităţile nicesare pentru a îndeplini condiţiile care să îi confere un astfel de statut. Fugaru face precizările în ciuda faptului că actualii şefi ai Ministerului Sănătăţii doresc doar câte un singur spital de urgenţă în fiecare judeţ, Gorjul având în acest sens spitalul de la Târgu Jiu. Viceprimarul spune că la Târgu Cărbuneşti a existat însă primul tomograf din judeţ şi menţionează că unitatea sanitară poate face faţă cerinţelor unei astfel de transformări. Fugaru recunoaşte că, dacă ar deveni spital de urgenţă, spitalul din Târgu Cărbuneşti nu ar mai avea nevoie în viitor de fonduri de la bugetul local, odată cu descentralizarea promovată de actualul Guvern. Edilul afirmă că, în schimb, dacă spitalul rămâne în subordinea autorităţilor locale, vor urma disponibilizări pentru că bugetul oraşului nu va putea suporta plata salariilor pentru întreg personalul medical. Acesta a ţinut să transmită şi şefilor de partide din judeţ să nu mai schimbe la directori toată ziua pentru că oricum, odată cu descentralizarea, primarii vor fi cei care vor avea aceste prerogative.
"Doamna Elena Băltăreţu am înţeles că este susţinută de Partidul Conservator la spitalul din Târgu Cărbuneşti. Nu suntem fanii doctorului Târziu, dar toată lumea ştie cum e dotat spitalul, e pus la punct din toate punctele de vedere. Noi ne-am dat avizul pentru a deveni spital de urgenţă pentru că va fi finanţat şi de Ministerul Sănătăţii. La început sună frumos când se spune că ţi se dă spitalul ca să îl coordonezi, dar va veni şi timpul pentru autofinanţare. Administraţia din Târgu Cărbuneşti nu are alte surse de venit pentru a ieşi la liman şi pentru a realiza investiţiile la spital. Se va face secţie de ATI, una de oftalmologie, de lucru este pentru că este toată Valea Amaradiei, dar decizia e la Ministerul Sănătăţii", spune Fugaru, care, de câteva săptămâni este mai mult primar pe la Târgu Cărbuneşti, el, ca viceprimar, preluând temporar atribuţiile edilului şef după ce Mihai Mazilu a devenit pacient la Bucureşti, având probleme de sănătate.
Distribuie
Trimite pe WhatsApp