AmbuDricul de Urdari, o salvare transformată în car mortuar
S-a inventat Ambulanţa Dric! Nu e o glumă, ci o realitate dintr-o comună gorjeană, unde edilii locali au decis să transforme o salvare primită ca ajutor cu câţiva ani în urmă într-un car mortuar. În timp ce sute de localităţi din România resimt lipsa unei salvări, la Urdari ambulanţa a ruginit stând degeaba ani de zile. Şansa acestei maşini a fost să fie transformată acum într-un dric!
De regulă, nicio maşină de salvare nu are voie să transporte persoane decedate, motiv pentru care, la accidente, morţii sunt lăsaţi până vine maşina de la Morgă. Primarul din Urdari are însă planuri mari cu ambulanţa pe care comuna o are, dar nu o foloseşte de atâta timp. "În interior amenajarea rămâne în principiu cam aceeaşi. Acolo unde este locul pentru targa cu pacientul poate fi pus fără probleme coşciugul, iar pe scaunul asistentei stă una dintre rudele celui decedat, dar mai e loc şi pentru alte persoane. Aici, pe exterior, facem un sistem de coroane, pentru că, ştiţi, oamenii vin cu coroane şi trebuie să le facem şi lor loc undeva. În rest, totul e în regulă", descrie Mihai Calotă operaţiunile de cosmetizare de care ar avea parte maşina în următoarele zile, cea mai importantă lucrare vizată de primar vizând însă vopsirea Ambulanţei în culoarea neagră.
Ambulanţa a ajuns la Urdari la începutul anilor 2000, printr-o donaţie a unei fundaţii din Austria. Maşina nu a fost folosită niciodată pentru scopul pentru care fusese adusă în Gorj, primăria din comună neavând un asistent medical care să o deservească. În plus, localitatea este amplasată la câţiva kilometri dinstanţă de cele două spitale, cele din Turceni şi Rovinari. Acum salvarea va fi "înnegrită" şi, evident, i se vor da jos cele două girofaruri. "Cei de la Primărie ne-au spus să o vopsim în negru pentru că, normal, dacă e dric, nu poate să aibă altă culoare. În rest, ea aşa ca maşină nu e căzută rău, mi se pare că a mai fost şi vopsită, numai că e stătută şi ar trebui rulată", spune mecanicul care are misiunea să transforme maşina într-un dric cu care locuitorii din Urdari să se poată mândri.
Sătenii sunt pro şi contra
Prin comună părerile sunt împărţite, dar există deja săteni care sunt mândri de iniţiativa edililor locali. Unii aprobă iniţiativa celor de la Primărie, alţii se minunează de ceea ce au putut gândi aceştia în vremuri de criză. Aristică Calotă are vreo 70 de ani, merge pe uliţă cu o coasă în mână şi când aude de decizia primarului este gata să se ofere "voluntar". "E foarte bine, e cel mai frumos lucru de care am auzit în ultima vreme. Bine că se face ceva, mai ales că are tot ce-i trebuie maşina asta. Altul e confortul în ea. Pe mine să mă ducă primul când o fi cazul. Foarte bine că au făcut-o, că alţii numai de distrug", spune bătrânul, în timp ce o săteancă sare de pe marginea drumului şi se declară împotriva iniţiativei edililor. "E o idee proastă. Cum dracu să transformi salvarea în dric. Stai cu oamenii până vine o salvare. Păi poate alea pe care le chemi nu au şofer, or fi defecte, aşa era una aici în comună", spune femeia.
Maşina era "obosită"
Viceprimarul Bebe Tauru are însă o explicaţie şi spune că "maşina nu mai putea fi folosită ca ambulanţă pentru că nu ne-am permis niciodată să plătim de la bugetul local un asistent şi, în plus, maşina asta era obosită, nu avea dotările necesare, dar pentru dric e foarte bun şi am decis această transformare pentru că şi locuitorii din comună ne-au cerut aşa ceva pentru că localitatea nu avea un astfel de mijloc de transport pentru înmormântări". La rândul său, primarul comunei îşi asumă şi el "responsabilitatea" unui astfel de demers şi se declară gata să plătească în faţa alegătorilor dacă a greşit. "Dacă e o faptă rea voi suporta consecinţele. Eu zic că e o faptă bună, am făcut-o oricum la solicitarea cetăţenilor. Am supus-o la vot în Consiliul Local şi doar unul singur a fost împotrivă. Noi ştiam că nu o putem folosi ca salvare pentru că nu am avut niciodată fonduri ca să îi dăm o asemenea destinaţie. În plus, avem două spitale în vecinătatea noastră şi, pe deasupra, la un kilometru de centrul comunei avem exploatarea minieră de unde, de regulă, cerem câte o salvare atunci când mai e nevoie", spune Mihai Calotă.
Edilii din Urdari caută acum bani şi pentru a cumpăra vopseaua neagră şi pentru a trece apoi maşina prin Registrul Auto. Pe la începutul verii salvarea devenită dric va merge pentru prima dată prin comună, deşi austriecii nu au donat-o acum opt ani pentru aşa ceva.