FRF aduce naţionala lui Edi Iordănescu în Oltenia
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat în ce oraş îşi va disputa naţionala meciurile oficiale. Echipa naţională s-ar putea muta din toamna acestui an la Craiova, după ce a jucat până acum la Bucureşti şi Ploieşti.
Tricolorii şi-au disputat partidele din preliminariile trecute pe Arena Naţională sau pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, în funcţie de adversară, dar FRF vrea să ducă prima reprezentativă şi pe alte stadioane. În cadrul vizitei sale de la Craiova, Răzvan Burleanu a dezvăluit că în acest an naţionala antrenată de Edward Iordănescu ar putea disputa partide pe "Ion Oblemenco", arenă care are aproximativ 30.000 de locuri. S-a luat în calcul şi venirea naţionalei pe stadionul Municipal din Târgu Jiu dar preşedintele FRF spune că acesta nu corespunde standardelor UEFA.
Conducătorul forului naţional a vorbit şi despre partidele cu Grecia şi Israel, amicalele dinaintea partidelor din Liga Naţiunilor. "Orice meci la nivel de naţională contează în clasamentul FIFA şi contează pentru moralul jucătorilor pentru cele patru meciuri din iunie. Va fi destul de dificil să umplem din nou stadioanele, iar aceasta este o consecinţă pe care o vedem la nivelul naţionalei şi la nivel european după această pandemie. Aceasta va fi cea mai mare provocare cu care noi, ca federaţie... Să umplem stadioanele", a mai spus preşedintele FRF citat de Telekomsport.