Fratele Băsescu, prima noapte de închisoare
Mircea Băsescu a fost reţinut joi seara pentru 24 de ore, mandatul fiind emis de procurorii anticorupţie. Acuzaţia oficială este aceea de trafic de influenţă, dar vine la o zi după ce Antena 3 a difuzat înregistrări din care rezulta faptul că fratele preşedintelui României a primit cel puţin 250.000 de euro de la familia unui interlop, pentru a interveni în dosarul penal al acestuia. Avocatul care a dat imaginile televiziunii susţine că acesta au fost depuse de mai multe zile de la DNA. Procurorii au aşteptat, se pare, semnalul preşedintelui, care ieri, la ora 13.30, a susţinut o declaraţie de presă în care a menţionat că „între nevoia de consolidare a justiţiei si reflexul firesc de a-ţi apăra fratele, aleg consolidarea justiţiei".
Potrivit DNA, în perioada februarie 2011-februarie 2012, Mircea Băsescu a primit prin intermediar suma de 250.000 de euro de la Florin Anghel, pentru a interveni în justiţie, să obţină o pedeapsă mai mică pentru tatăl acestuia, Sandu Anghel, cunoscut la Bercea Mondial. Florin Anghel este şi finul lui Mircea Băsescu.
Interlopul Bercea Mondial a fost reţinut la începutul anului 2011 şi tot atunci au început să curgă banii spre fratele preşedintelui. Pe înregistrare sunt vehiculate sume mult mai mari, Florin Anghel vorbind de două tranşe de bani, de 350.000 şi 250.000 de euro, dar Mircea Băsescu susţinea că la el a ajuns doar a doua tranşă. Rudele interlopului susţin că 50.000 ar fi fost opriţi de intermediarul Marian Căpăţână, iar 300.000 de euro ar fi ajuns la însuşi preşedintele Traian Băsescu. Acesta din urmă a spus că nu a intervenit în nici un fel în acest dosar şi că nici fratele lui nu i-a cerut asta. "Eu cunosc varianta fratelui meu încă de anul trecut, atunci când mi-a spus ca e şantajat si i-am recomandat să meargă la Parchetul Constanţa (…). Nu o voi prezenta public, pentru ca nu sunt dispus să cred decât în varianta justiţiei. Într-un stat de drept, varianta justiţiei e cea adevărata. Nu mă voi transforma într-un avocat al fratelui meu", a spus şeful statului, care i-a reproşat fratelui anturajul în care a intrat.
Pedeapsă mai mare, în ciuda şpăgii imense
Înregistrarea făcută de Florin Anghel cu o cameră ascunsă este din februarie 2012, imediat după ce Bercea Mondial a fost condamnat de prima instanţă la şapte ani şi jumătate de închisoare. Asta deşi „era mersul făcut” pentru o condamnare de un an, după cum îi spunea Mircea Băsescu lui Anghel în înregistrare.
F.A.: Hai să vedem cum îl scăpăm pe tata.
M.B.: Măi, trebuie să... trebuie să ...
F.A.: Trebuie.. Când mai trebuie mă nene că uite că l-au condamnat.
M.B.: Eu asta şi doream să se ajungă la...
F.A.: Să-l condamne?
M.B.: Să-l condamne la un an. (...)
F.A.: Ştii că matale mi-ai zi că îl condamnă la 10 luni sau la un an, nu mi-ai zis matale aşa?
M.B.: Nu ţi-am zis eu aşa?
F.A.: Şi ia uite la cât l-au condamnat.
M.B.: Păi aşa era tot mersul făcut: să-l condamne cât a stat până acum şi gata. Era toată lumea mulţumită. Şi presa, şi politicienii.
F.A.: Păi ai văzut că şi presa a sărit şi a zis că prea mult i-a dat lu Bercea... Dar stai puţin. Matale când te duci acuma ultima oară la Traian, când pleci la Traian?
M.B.:Sper să mă duc sâmbătă, duminică.
În 2014 a venit însă şi sentinţa definitivă, a Curţii de Apel Craiova, care a majorat pedeapsa lui Bercea Mondial la 10 ani de închisoare. Rudele acestuia au mers la Mircea Băsescu pentru a-şi recupera banii, dar în loc de asta s-au trezit cu o plângere de şantaj, astfel că mai mulţi membri ai clanului au fost arestaţi în urma unui flagrant. Romii aveau însă filmuleţele multiplicate şi au făcut astfel încât acestea să ajungă la presă.
Unde au ajuns restul banilor?
Mircea Băsescu nu a recunoscut ieri că a primit bani de la familia Anghel, deşi înregistrarea apărută în media era explicită.
F.A.: Când i-am dat ăia 350.000 de euro, matale ai ştiut de ei?
M.B.: Nu.
F.A.: De ăia 350.000 nu ai ştiut? Ba da, ai ştiut nene. Nu ştii că ai spus du-te şi du-i lui Marian? Când am venit eu prima dată la matale. Am venit cu mama după aceea cu ăia 350.000 după mine... sau din a doua tranşă, că eu i-am dat două tranşe lui - o dată 350.000 şi o dată 250.000, şi matale au ştiut de ambele tranşe ai ştiut.
M.B.: Nu, am ştiut de una, am ştiut doar de una.
F.A.: De o tranşă ai ştiut?
M.B.: Una...
F.A.: De ăia 350.000 ai ştiut mata. Du-te şi dă-mi-l pe tata afară, te rog eu...
M.B.: Nu se pune problema.
F.A.: Te rog eu mult de tot, şefule.
M.B.: Trebuie să-l scoatem.
Potrivit procurorilor DNA, intermediarul şpăgii ar fi oprit 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro. Acesta este Marian Căpăţână.
NOI ACUZAŢII
Bercea Mondial făcut ieri noi acuzaţii. Acesta a spus, din duba parcată în faţa DNA, că o sumă de aproape două milioane de euro ar fi ajuns la şefa DNA, Codruţa Kovesi, la preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar şi la Vasile Blaga, despre care susţine că ar fi implicat în acest caz. Doar Blaga a negat ieri acuzaţia.
DEMISIE
Premierul Victor Ponta a cerut ieri preşedintelui Traian Băsescu să demisioneze, pentru ca justiţia să îşi poată face datoria în acest caz. Solicitarea a venit înainte de reţinerea lui Mircea Băsescu.