Înscenarea „laserul verde” cu care s-a vrut arestarea lui Râmescu

Grupul de interese care a fost deranjat de greva foamei făcută anul trecut de omul de afaceri motrean Mihai Râmescu s-a pretat la înscenări din cele mai penibile, pentru a-i face noi dosare penale. Râmescu a intrat în greva foamei după presiuni inimaginabile ale unor şefi din poliţie, picătura care a umplut atunci paharul fiind dosarul penal făcut pentru că, la nunta fiicei sale, s-ar fi jucat hora miresei pe un drum public, care în final s-a dovedit a fi o parcare. Înscenarea de anul acesta a întrecut însă orice imaginaţie. Un angajat Romatsa a sunat în martie la 112 să spună că un pilot de avion a fost orbit de un laser verde care ar fi provenit de la SC Ghiocela, firma lui Râmescu. Oare cum şi-a dat seama pilotul, din avion, de unde venea laserul şi a cui era firma? Asta ca să nu mai spunem că în final laserul nici măcar nu exista, iar pe deasupra Motrului nu e culoar de zbor.

Procurorii au clasat dosarul penal deschis în primăvară, după ce un angajat Romatsa a sesizat că un laser verde ar fi orbit pilotul unui avion. Procurorii craioveni au constatat nu numai că laserul nu exista în locul indicat, dar pe deasupra municipiului Motru nici măcar nu este culoar aerian, astfel că în zonă nu era nici un fel de restricţie pentru lasere.

Dovada înscenării este în apelul la 112

Făcătura cu „laserul verde” a apărut la câteva zile după ce Mihail Râmescu a fost arestat la domiciliu, într-un dosar legat de strămutarea unor proprietăţi de către familia soţiei sale. Dosar scos de la naftalină după 10 ani! Se pare că se dorea cu tot dinadinsul ca arestul la domiciliu să devină arest preventiv, probabil de teamă ca omul de afaceri să nu spună cum a fost nevoit anul trecut să cadă la pace cu şeful Poliţiei, Viorel Caragea, după o grevă a foamei de câteva săptămâni. Din păcate, omul de afaceri păstrează tăcerea şi astăzi, deşi pe surse se vorbeşte de şantaj şi presiuni inimaginabile la care a fost supus.

Ziarul Pandurul a intrat în posesia apelului făcut de angajatul Romatsa la 112, acesta fiind cea mai clară dovadă a înscenării. Pe 17 martie 2014, la ora 21.06, un angajat Romatsa, Radu Delegeanu, a apelat serviciul 112 de pe un număr de Bucureşti. „Este şef de tură dirijare la Romasta şi sesizează că în urmă cu o oră şi jumătate un laser verde a deranjat un pilot şi ar proveni de la SC Ghiocela SRL Motru administrată de dl. Râmescu”, a consemnat operatorul de la 112, la ora 21.10. De unde ştia Radu Delegeanu numele firmei care ar deţine laserul care l-a orbit pe pilot?

Laserul verde era un reflector alb defect

Cert este că poliţia a ajuns imediat la faţa locului şi… ce să vezi!. Singura sursă de lumină puternică nu era verde, era albă, era defectă şi depozitată pe acoperişul unei anexe. Cazul a ajuns în cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care pe 3 aprilie 2014 a început urmărirea penală. Câteva săptămâni mai târziu, pe 28 aprilie, cauza a fost clasată, iar poliţia obligată să restituie reflectorul.

Din cercetările parchetului a rezultat faptul că poliţia a găsit la faţa locului un corp de iluminat rece, cu cablul de alimentare strâns, fără ştecher, depozitat pe acoperişul unei anexe. Acesta fusese folosit la Club 4 You, discotecă administrată de fiul lui Râmescu, dar s-a defectat pe perioada sărbătorilor de iarnă şi în februarie a fost dat jos din suportul lui.

Procurorul a remarcat în ordonanţa de clasare a dosarului că angajatul Romatsa a făcut apelul la 112 la o oră şi jumătate după ce ar fi fost sesizat de pilotul unei aeronave maghiare, că a vorbit acolo de un laser verde şi chiar a ştiut, surprinzător, să indice numele societăţii Ghiocela şi al administratorului Râmescu. Ca să excludă orice speculaţie, anchetatorii au analizat şi imagini de pe camerele de supraveghere din Motru, de unde a rezultat clar că nu au fost lasere în seara respectivă, mărturii fiind luate şi de la jandarmii care asigură paza parchetului şi judecătoriei din Motru.

Mai mult, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a precizat prin adresă scrisă că municipiul Motru „nu se află în zonele supuse servituţilor aeronautice”, culoarul de zbor fiind mult în lateral.

ramescu_112

REACŢIE

Contactat telefonic, omul de afaceri Mihai Râmescu a confirmat închiderea dosarului penal „laserul verde”. Acesta a spus că l-a dat în judecată pe operatorul de la Romatsa. „Vreau să se afle cine sunt cei pentru care a făcut acest denunţ calomnios, prin care se urmărea arestarea mea. O să cer daune de 100.000 de euro, bani pe care o să-i donez copiilor cu probleme”, a spus Râmescu.

Vizualizări: 369

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: