Fost deţinut din Gorj, mort în Germania

Primăria Mătăsari a fost solicitată de autorităţile din Germania să intervină pentru repatrierea trupului unui localnic mort înainte de Crăciun, în toaleta unui adăpost pentru persoane fără locuinţă. Bărbatul provine dintr-o familie numeroasă, dar mama acestuia nu are de unde să ia cei două mii de euro necesari.

Un bărbat de 44 de ani din Mătăsari a fost găsit mort la sfârşitul anului trecut în toaleta unui adăpost de iarnă pentru persoanele fără locuinţă, autorităţile din Germania făcând acum demersuri pentru repatrierea acestuia pe meleagurile natale. Acestea au informat autorităţile din Mătăsari despre decesul lui Remus Gabriel Gug, dar şi că repatrierea costă 2000 de euro, bani pe care familia răposatului nu îi are, fiind beneficiară de ajutor social. Cauzele exacte ale decesului nu sunt cunoscute, deocamdată fiind mult mai bine știute problemele penale pe care bărbatul le-a avut în trecut. El a fost implicat în diverse scandaluri prin ţară, dar şi în străinătate, pe numele său fiind emise mandate de arestare, în 2011 autorităţile judiciare din România recunoscând două sentinţe spaniole emise în acest sens.

„Recunoaşte sentinţa penală nr.7/2009 din 28.01.2009 a Judecătoriei de Instrucţie nr.8 din Madrid şi sentinţa penală nr.527/2009 din 01.09.2009 a Judecătoriei de Instrucţie nr.8 din Madrid privind pe GUG REMUS GABRIEL. Dispune transferarea condamnatului GUG REMUS GABRIEL într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 8 ani şi 1 zi închisoare din care se deduce prevenţia de la 06.10.2008 la zi”, se arată într-o decizie a Curții de Apel București. Bărbatul a fost încarcerat atunci și eliberat condiționat în vara anului trecut, când a și plecat, cel mai probabil, în străinătate, în încercarea de a-și reface viața.

Vizualizări: 210

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: