Flavius Stoican, dat afară de Mititelu, după ce a făcut circ în puşcărie
Flavius Stoican nu are noroc în Oltenia. Fostul antrenor care a fost dat afară şi de Nicolae Sarcină de la ACS Viitorul Târgu Jiu în primăvara acestui an, a fost dat afară acum şi de Adrian Mititelu de la FCU Craiova.
Flavius Stoican a fost demis miercuri de Adrian Mititelu, la nici o lună de când a fost instalat ca antrenor principal la FC Universitatea Craiova 1948. Conflictul a pornit de la meciul din Cupa României pierdut cu Sepsi, scor 0-1, la Severin. Adrian Mititelu e furios că antrenorul nu i-a respectat unele cerințe de ordin tactic, legate inclusiv de jucătorii folosiți, și a cerut, din pușcărie, ca Stoican să fie înlăturat, a informat gsp.ro.
Cu Stoican pe bancă, FCU Craiova a disputat 4 partide (3 în Liga 1 și unul în Cupă) şi are o victorie, 2-0 cu Gaz Metan, două înfrângeri, 0-1 cu Sepsi în Cupă, 0-1 cu UTA, și un egal, 0-0 cu Rapid.
Flavius Stoican a venit la cârma echipei după plecarea lui Adrian Mutu, care a plecat a doua zi după înfrângerea suferită de FC U Craiova în fața rivalilor de la Universitatea Craiova, scor 0-2. După trecerea a 11 etape, la vremea respectivă, FC U Craiova ocupa poziţia a 13-a în clasamentul Ligii I, cu doar 9 puncte.
Stoican a antrenat-o ultima dată pe ACS Viitorul Târgu Jiu, în perioada august 2020 – martie 2021. Anterior, antrenorul le-a pregătit pe Dinamo 2, Chindia Târgoviște, CS Mioveni, Dinamo, FC Voluntari, Zimbru Chișinău, Pandurii Târgu Jiu, Poli Iași și Petrolul Ploiești.