Festivalul Naţional de Film, organizat anul acesta la Târgu Jiu

Cea de-a IX-a ediţie a Festivalul Naţional al Producătorilor de Film Independenţi va avea loc anul acesta la Târgu Jiu, în perioada 26-28 septembrie. Pentru organizarea evenimentului administraţia locală a alocat suma de 13 mii lei de la bugetul local.

Festivalul Naţional al Producătorilor de Film Independenţi a fost organizat încă de la începuturi pentru a promova filmul românesc. Pe durata manifestărilor vor avea loc proiecţii de Gală cu filmele nominalizate. În afara dotărilor existente în sala cinematografului „Sergiu Nicolaescu” vor mai fi asigurate şi un ecran gonflabil şi DVD-playere. „Festivalul doreşte să se adreseze atât profesioniştilor din domeniul filmului şi audiovizualului, cât şi publicului spectator, cu predilecţie spre cei tineri, întreaga structură a festivalului fiind concepută ca el să devină un mijloc de educaţie informală şi care va contribui eficient la promovarea filmului românesc”, a spus Dinu Tănase, preşedintele Uniunii Producătorilor de Film şi Audiovizual din România în scrisoarea adresată municipalităţii.

Consilierii locali au fost ieri de acord cu alocarea unei sume de bani de la bugetul local pentru acest festival, necesari pentru plata serviciilor de masă şi cazare pentru 14 persoane, precum şi a tipăriturilor.

Festivalul Naţional al Producătorilor de Film Independenţi a fost organizat până acum la Bucureşti, Constanţa, Mamaia, iar anul trecut a avut loc la Alba Iulia. 

Vizualizări: 201

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: