Surpriză pentru bunica Sofia. A împlinit 84 de ani și încă muncește
Surpriză pentru bunica Sofia, care lucrează la grădinița din Motru. Joi, ea a împlinit 84 de ani și a fost sărbătorită, ca de obicei, de copii, educatoare și autorități.
Primarul din Motru, Cosmin Morega, i-a oferit bunicii flori și un tort. Toată lumea i-a făcut urări de bine bunicii care muncește de peste 40 de ani la grădinița din satul Leurda, municipiul Motru. "Am știut că este ziua ei și am mers să îi facem o surpriză. I-am mulțumit că este aproape de noi de peste 40 de ani și are grijă de grădiniță ca de propria casă și de copilașii care au învățat aici, ca de propriii săi copii. Este o mândrie pentru noi", a spus primarul Cosmin Morega.
Tanti Sofia a devenit cunoscută în toată țara pentru că este cel mai vârstnic angajat din învățământ și un model pentru comunitate. "Încă am putere să muncesc și voi munci cât voi putea. Copiii sunt viața mea", este crezul bunicii din Leurda.