Noi restricții: magazine închise și școală online. Alegerile se țin!
În ziua în care s-au înregistrat aproape 10 mii de cazuri de coronavirus, preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, în deschiderea şedinţei de guvern, că sunt necesare măsuri „mai ferme” pentru limitarea răspândirii virusului. Concret, magazinele să se închidă după ora 21.00, elevii să învețe online, iar angajații să adopte telemunca.
„Sunt necesare măsuri ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente şi sunt necesare măsuri în plan naţional, precum toate şcolile să treacă în online”, a spus Iohannis.
În acest sens, angajaţii din sectorul public şi cei din sectorul privat trebuie să treacă la munca de acasă, acolo unde se poate, iar pieţele şi târgurile se vor închide.
„Angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 9, circulaţia trebuie restricţionată. Târgurile şi piețele trebuie închise, iar portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice și la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau din exterior, iar firmele și autoritățile trebuie să-și decaleze programul astfel încât și transportul public să funcționeze cu o încărcare mult mai mică permițând distanțarea suficientă între persoan”.
Cât privește alegerile, Iohannis spune că acestea trebuie să se organizeze, că „democrația nu trebuie pusă în paranteze”.
Noile măsuri s-ar aplica de săptămâna viitoare. „Măsurile prezentate trebuie transpuse în hotărârea de guvern privind starea de alertă. Solicit să fie pregătite propunerile de modificare”, a spus Orban.