Fata din imagine, căutată cu disperare de mamă
Sâmbătă, 10 octombrie a.c., în jurul orelor 2015, Poliţia municipiului Tg-Jiu a fost sesizată prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112, de Marilena M., din Tg-Jiu, cu privire la faptul că fiica sa, Moţa Cristina-Adriana, de 13 ani, din Tg-Jiu, a plecat de la domiciliu în jurul orelor 1500 şi până în prezent nu a mai revenit.
Din cercetări s-a stabilit că plecarea a fost voluntară, minora părăsind în repetate rânduri domiciliul.
Semnalmentele: înălţime 1,60-1,65 m, corpolentă (aprox. 70 kg), păr negru, prins în coadă pe spate, faţa ovală, ten deschis, ochi căprui, gura mare, buze groase.
La data dispariţiei purta o bluză din bumbac de culoare portocalie, pantaloni de trening, din acelaşi material, culoare gri, având pe buzunarul drept o cusătură ce reprezintă o floare, în picioare fiind încălţată cu o pereche de papuci de culoare albastră.
Este cunoscută cu afecţiuni psihice, prezintă dificultăţi în comunicare şi răspunde la numele ADA.
Persoanele care pot oferi relaţii cu privire la minoră sunt rugate să apeleze numărul de telefon 112 sau să se adreseze imediat celei mai apropiate unităţi de poliţie. De asemenea, poate fi apelat gratuit numărul de telefon 116.000.